Eurosport
OFICIAL | Tottenham și-a numit noul antrenor, după ce interimarul Stellini a fost demis
De
Publicat 24/04/2023 la 14:02 GMT+3
Tottenham ia în considerare o despărțire de Cristian Stellini, antrenorul interimar al echipei, după înfrângerea de pe terenul lui Newcastle, scor 1-6. Italianul a rămas la conducerea echipei până la finalul sezonului, după despărțirea de Antonio Conte, dar lucrurile se pot schimba radical. În cazul în care Stellini va pleca, Ryan Mason va prelua interimatul.
Christian Stellini
Credit imagine: Getty Images
UPDATE | Înfrângerea categorică în fața celor de la Newcastle, scor 1-6, a fost picătura care a umplut paharul la Tottenham, echipă care a renunțat în această seară la serviciile interimarului Cristian Stellini, cel care se ocupa de destinele formației după plecarea lui Conte, din urmă cu o lună.
Oficialii clubului au anunțat în urmă cu scurt timp că în locul lui Stellini a fost numit Ryan Mason (31 de ani), cel care va fi instalat interimar până la finele acestui sezon.
Știre inițială
Cristian Stellini, antrenorul interimar al lui Tottenham, poate pleca după înfrângerea de proporții de pe St. James' Park cu Newcastle. "Coțofenele" s-au impus cu 6-1, într-o partidă în care conduceau cu 5-0 după doar 21 de minute.
Prestația foarte slabă a lui Spurs poate avea urmări. Stellini, care a ajuns la Tottenham alături de Conte, a preluat echipa până la finalul acestui sezon, după despărțirea de Conte din luna martie. Sub comanda lui Stellini, Tottenham a disputat patru partide. Pe Goodison Park, în primul meci, echipa a fost egalată de Everton în minutul 90, după care a urmat victoria cu 2-1 în fața lui Brighton.
Ultimele două partide au scos însă în evidență dezordinea de la Tottenham, 2-3 cu Bournemouth și 1-6 cu Newcastle, iar lupta pentru obținerea unui loc de UEFA Champions League pare încheiată în acest moment. Potrivit The Athletic, conducerea lui Spurs ia în calcul despărțirea de italian după înfrângerea de duminică.
Citește și:
Ryan Mason, omul care poate prelua interimatul lui Tottenham de la Stellini
"Nu există cuvinte pentru o astfel de prestație. Primele 25 de minute au fost cele mai proaste pe care le-am văzut vreodată. Sper ca sistemul pe care l-am schimbat pentru a ne oferi energie a fost decizia greșită. Dacă așa a fost, e responsabilitatea mea Am jucat cu patru oameni în apărare și dacă aceasta e greșeala, e greșeala mea. Trebuie să analizăm situația", a spus Stellini, după meci.
În cazul în care se va despărți de Cristian Stellini, de pregătirea lui Tottenham se va ocupa Ryan Mason, cel care a fost interimar la Spurs și după demiterea lui Jose Mourinho în primăvara anului 2021, chiar înaintea Cupei Ligii Angliei cu Manchester City.
Pentru Tottenham urmează o altă partidă extrem de complicată. Pe Tottenham Stadium vine Manchester United, echipă care tocmai a obținut calificarea în finala Cupei Angliei și care ocupă locul 4 în Premier League, la 6 puncte în fața lui Tottenham. În cazul unei înfrângeri pe teren propriu cu United, Spurs va rămâne la 9 puncte în spatele echipei lui Erik ten Hag, care are două meciuri mai puțin disputate.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo