Eurosport
Rafa Benitez poate reveni în Premier League după 9 luni. Cu ce formație s-ar fi înțeles
De
Publicat 04/10/2022 la 10:35 GMT+3
Rafael Benitez e foarte aproape de a reveni în campionatul englez, la 9 luni de la despărțirea de Everton. Nou-promovata Nottingham Forest ar fi interesată de serviciile spaniolului, pentru a-l înlocui pe Steve Cooper, care nu pare să gestioneze bine situația de la echipă.
Rafael Benitez
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Tibi Munteanu
Conform mai multor publicații din Anglia, conducerea nou-promovatei Nottingham Forest dorește să producă un șoc pozitiv la echipă și să îl înlocuiască pe managerul care le-a adus promovarea, Steve Cooper, cu un nume mare din fotbal, Rafael Benitez. Spaniolul ar putea prelua astfel a 5-a echipă din Regat, după ce a fost în trecut pe banca celor de la Liverpool, Chelsea, Newcastle și Everton.
Rafa Benitez poate prelua lanterna roșie din Premier League
Antrenorul în vârstă de 62 de ani poate reveni în campionatul englez la 9 luni distanță de la despărțirea de Everton, timp în care nu a reușit să obțină o altă înțelegere cu vreun alt club.
Câștigător a mai multe trofee importante în cariera sa de manager (UEFA Champions League, FIFA Club World Cup, UEFA Europa League, Cupa UEFA, UEFA Supercup și campionatul din Spania), Benitez este opțiunea preferată de conducerea nou-promovatei Nottingham Forest în vederea înlocuirii lui Steve Cooper, pentru a oferi un șoc echipei de pe ultimul loc din campionatul englez. Doar 4 puncte a acumulat fosta dublă câștigătoare a Ligii Campionilor în primele 8 etape de Premier League, având a 2-a cea mai slabă defensivă din campionat, cu 21 de goluri primite (medie de 2,63 pe meci) și a 3-a cea mai slabă ofensivă, cu doar 6 goluri marcate. Doar Wolves și West Ham stau mai prost la capitolul goluri marcate, cu 3, respectiv 5 reușite, iar din punct de vedere defensiv, Leicester a încasat cele mai multe goluri, cu unul peste formația din Nottingham.
Astfel, antrenorul care a preluat Nottingham Forest în septembrie 2021 și a condus echipa către revenirea pe prima scenă a fotbalului englez, Steve Cooper, are șanse minime de a mai continua, mai ales pentru faptul că deși s-au făcut investiții masive la echipă în această vară, nu a reușit să obțină decât o victorie (1-0 cu West Ham United) și o remiză (1-1 cu Everton) în cele 8 etape. De asemenea, opțiunea Rafa Benitez poate fi una de bun augur pentru clubul recent revenit în fotbalul mare, pentru că Benitez are experiența necesară de a gestiona mai bine un vestiar în care se regăsesc foarte multe nume noi.
Citește și:
Campanie impresionantă de transferuri pentru Nottingham
Nottingham Forest a avut o campanie impresionantă de achiziții în vară, aducând pe City Ground nu mai puțin de 23 de jucători, cheltuind în total 161,95 milioane de euro, o sumă incredibilă pentru o formație care are ca obiectiv evitarea retrogradării. Iată fotbaliștii pe care i-au semnat "copacii vicleni" în recenta perioadă de mercato:
Așadar, dacă va semna cu Nottingham, Rafa Benitez va avea o misiune dificilă de a redresa o echipă care la capitolul omogenitate nu stă deloc bine și îi va veni greu să îndeplinească obiectivul setat la începutul sezonului, de a evita retrogradarea în Championship.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo