Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sergio Aguero crede că Erling Haaland va avea nevoie de timp pentru a se adapta la Manchester City

Alex Masgras

Publicat 18/07/2022 la 19:46 GMT+3

Sergio Aguero a vorbit despre Erling Haaland, noul atacant al celor de la Manchester City. Fostul atacant al "cetățenilor" crede că Haaland va avea nevoie de o perioadă de timp pentru a se adapta fotbalului din Premier League, dar și că trupa lui Guardiola le va simți lipsa lui Sterling și Jesus.

Erling Haaland

Credit imagine: Getty Images

Sergio Aguero este convins că transferul lui Erling Haaland la Manchester City va fi un real succes, dar argentinianul crede că atacantul de 21 de ani venit de la Borussia Dortmund în această vară va avea nevoie de timp pentru a se acomoda fotbalului din Premier League.
"Haaland va avea nevoie de timp pentru a se adapta la fotbalul englez și la cerințele lui Pep, așa cum am avut și eu nevoie. Este un transfer foarte important. Cred că și-a dovedit abilitățile de marcator. Statisticile sale din Germania și Europa confirmă acest lucru.
În mod firesc, va avea nevoie de timp pentru a se adapta unui campionat atât de puternic precum este Premier League, dar cred că va avea propriul proces și rezultatele nu vor întârzia să apară.
Un jucător de elită ca el va știi cum să-și adapteze stilul într-o echipă antrenată de Pep. Poate lua ceva timp, așa cum mi s-a întâmplat și mie la început, dar totul va fi simplu pentru el mai târziu. Cred că are talentul necesar pentru a face ce i se cere, adică de a marca goluri", a spus Aguero, potrivit GOAL.
Citește și:

Sergio Aguero crede că Manchester City va simți lipsa lui Sterling și Jesus

Dacă Erling Haaland s-a numărat printre jucătorii aduși în această vară de Pep Guardiola pe Etihad, Raheem Sterling și Gabriel Jesus s-au despărțit în această vară de campioana din Premier League.
Cei doi jucători au rămas în Anglia, amândoi ajungând la Londra. Sterling va evolua din această vară la Chelsea, în timp ce Jesus va juca la Arsenal.
Segio Aguero, coechipier cu cei doi la City, este convins că echipa lui Pep Guardiola va simți lipsa celor doi:
"Amândoi au fost importanți pentru City. Sunt sigur că City le va simți lipsa, sunt doi jucători grozavi. Va exista o nouă formulă în atac, dar aceasta este o echipă cu un lot grozav și va fi pregătită pentru noi provocări", a mai spus Sergio Aguero.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo