Steven Gerrard, dat afară de Aston Villa! Un super-tehnician vine în locul legendei lui Liverpool

Steven Gerrard a fost dat afară de Aston Villa după înfrângerea de joi seară, 3-0 pe terenul nou promovatei Fulham. Mauricio Pochettino ar putea să îl înlocuiască pe englez pe banca tehnică a formaţiei din Birmingham.

Steven Gerrard, Manager of Aston Villa looks dejected following their sides defeat after the Premier League match between Fulham FC and Aston Villa at Craven Cottage on October 20, 2022 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

Prima aventură a lui "Stevie G" în Premier League ca antrenor s-a terminat joi noapte, după ce oficialii lui Aston Villa au decis că tehnicianul nu e capabil să scoată echipa din criza prelungită în care se află.
Înfrângerea la scor de neprezentare de pe terenul lui Fulham a umplut paharul pentru boardul echipei din Birmingham, care cocheta de mai mult timp cu ideea schimbării antrenorului. Vestiarul l-a susţinut pe Gerrard, dar situaţia din clasament a făcut să se ia o decizie drastică. Fără victorie în ultimele 4 meciuri de campionat, Villa e pe 17, la egalitate cu primul loc retrogradant, Wolves.
Steven Gerrard a avut o medie de doar 30% dintre meciuri câștigate. Villa a pierdut 19 dintre cele 39 de meciuri în care simbolul lui Liverpool s-a aflat pe banca tehnică.

Mauricio Pochettino, marele pariu al lui Aston Villa după demiterea lui Gerrard

Prima variantă pe care cei din conducerea formației din Birmingham o au în vedere e readucerea lui Mauricio Pochettino în Premier League.
Omul care a dus-o pe Tottenham în finala Champions League e liber de contract după despărțirea de PSG, din vară. Totuși, argentinianul nu va fi o țintă ușoară, în contextul în care acesta spera să preia o formație cu mari pretenții, pe care să o conducă în cupele europene. În acest moment, la Villa obiectivul e evitarea retrogradării și, deși lotul are potențial, e greu de crezut că Villa va deveni în următorii 2-3 ani o formație de prim plan a fotbalului englez.
Totuși, Pochettino a recunoscut că așteaptă cu nerăbdare un nou proiect și Premier League reprezintă o prioritate pentru el, astfel că nu e complet exclus să se ajungă la un numitor comun.
În ceea ce îl privește pe Steven Gerrard, acesta a fost conectat în ultimele săptămâni de către presa scoțiană cu o revenire la Rangers. După ce a pierdut titlul sezonul trecut în favoarea marii rivale, Celtic, Rangers a fost o mare dezamăgire în Liga Campionilor. Echipa lui Ianis are 0 puncte după 4 meciuri și un golaveraj de 1-16. Înfrângerea cu 7-1 pe teren propriu, cu Liverpool, i-a pus serios în pericol postul lui "Gio", chiar dacă echipa nu stă rău în campionat, unde e la doar două puncte în spatele lui Celtic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo