Thomas Tuchel nu este deloc mulțumit la finalul turneului de pregătire din Statele Unite ale Americii. Arsenal a învins-o pe Chelsea cu 4-0 într-un meci amical disputat în Orlando, Florida, iar jocul echipei îl îngrijorează pe antrenorul german, cu două săptămâni înaintea debutului în noul sezon din Premier League.
Thomas Tuchel a recunoscut că echipa sa a meritat să piardă duelul cu Arsenal și a menționat mai multe capitole unde echipa lui Mikel Arteta a fost superioară, chiar dacă nu a folosit cea mai bună echipă a sa:
"Sunt departe de a fi relaxat. Cred că am meritat să pierdem deoarece nu am fost suficient de buni. Nu am fost competitivi deloc. Cea mai îngrijorătoare parte este legată de nivelul de fizic, psihic, de implicare, nu a fost la fel, pentru Arsenal a fost mult mai ridicat", a spus Thomas Tuchel la finalul partidei.
Premier League
Eurosport.co.uk: Erling Haaland nu prinde top 5 la Balonul de Aur 2022. Poziţia incredibilă ocupată
ACUM 12 MINUTE
Citește și:

Tuchel nu vrea să se compare cu Liverpool și Manchester City

Întrebat de reporteri la finalul partidei dacă se uită și la rivalele din Premier League, precum Liverpool și Manchester City, Thomas Tuchel nu a vrut să facă vreo comparație cu cele două echipe care s-au luptat pentru titlul din Anglia în ultimii ani, după prestația din noaptea trecută a jucătorilor săi:
"Ținând cont de ultimele două săptămâni, de meciul acesta, nu ar trebui să menționăm cele două echipe care sunt deasupra noastră. Am fost învinși fără drept de apel de o echipă care nu va juca în Champions League sezonul viitor și care a încheiat sezonul trecut în spatele nostru. În acest moment, ele par mult în fața noastră", a mai spus Thomas Tuchel.
Chelsea va reveni în Europa după turneul de pregătire din Statele Unite și va mai disputa o partidă amicală înaintea noului sezon din Premier League. Pe 29 iulie, echipa lui Thomas Tuchel va merge în Italia, acolo unde o va întâlni pe Udinese.
Pe 6 august, Chelsea va debuta în noul sezon din Premier League pe Goodison Park, acolo unde va întâlni echipa antrenată de Frank Lampard, Everton.
Premier League
Englezii cer interzicerea lui Haaland, pe motiv că "este robot". 2 milioane de oameni au semnat
ACUM 3 ORE
Premier League
Haaland "rupe plasele" și câștigă o avere! Suma colosală pe care o primește grație bonusurilor
ACUM 15 ORE