Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Thomas Tuchel trage un semnal de alarmă la Chelsea: "Nu va fi prima dată când vom fi pedepsiți"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 21/07/2022 la 12:48 GMT+3

Chelsea a cedat al doilea amical al verii împotriva echipei din MLS, Charlotte FC. Formația antrenată de Thomas Tuchel a pierdut la loviturile de departajare, după ce la finalul timpului regulamentar tabela a arătat scorul de 1-1. Antrenorul german nu a fost mulțumit de prestația elevilor săi, care au ratat numeroase ocazii de a înscrie. Raheem Sterling a bifat prima apariție pentru"albaștri".

Der FC Chelsea hat Teammanager Thomas Tuchel nicht ganz ernst gemeint als möglichen Nachfolger für Premierminister Boris Johnson vorgeschlagen

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Răzvan Rădulescu
Christian Pulisic (23 de ani) a deschis scorul pentru Chelsea în minutul 30. La pauză au fost introduși alți 10 jucători, printre care noua achiziție de pe Stamford Bridge, Raheem Sterling (27 de ani). Hențul lui Chalobah (23 de ani) din prelungirile meciului a trimis partida la loviturile de departajare, Charlotte FC egalând din penalty.
Conor Gallagher (22 de ani) a ratat lovitura de la 11 metri în a treia serie de penalty-uri, iar Edouard Mendy (30 de ani), portarul lui Chelsea, nu a putut face nimic până la final. Astfel, echipa din MLS a câștigat partida cu Chelsea în fața a 52.673 de spectatori.

Tuchel, mulțumit de Sterling

Antrenorul german a fost mulțumit de prestația lui Sterling, care a reușit să înscrie la loviturile de departajare. Fotbalistul venit la Chelsea de la Manchester City pentru 56,20 de milioane de euro a fost cel mai periculos jucător al lui Chelsea în a doua repriză.
"Nu contează ce am în minte. Tot ce contează este ce văd pe teren. Și am văzut patru faze în a doua repriză și toate au venit de la Raheem. Asta oferă el", a declarat Tuchel, citat de Daily Mail.
Formația de pe Stamford Bridge a irosit foarte multe ocazii. "Albaștrii" și-au creat 17 ocazii de gol și au avut nouă șuturi pe poartă, însă clubul din Premier League a pierdut partida. Tuchel nu a rămas indiferent.
"Dacă continuăm să avem ocazii și să nu profităm, să ducem la bun sfârșit acțiunile de atac, nu va fi prima dată când vom fi pedepsiți. Pentru că asta se întâmplă dacă ții adversarii în viață, dacă ții stadionul în viață. Orice se poate întâmpla în fotbal, de aceea ne place acest jol", a mărturisit antrenorul neamț.
Citește și:

Chelsea, probleme în defensivă

Chelsea a avut mari probleme în defensivă în amicalul cu formația din Major League Soccer, Charlotte FC. Pe lângă faptul că Trevoh Chalobah a comis hențul care a dus la egalul din timpul regulamentar, Ethan Ampadu (21 de ani) a fost aproape să greșească, oferind mingea jucătorului mexican de la Charlotte, Daniel Rios.
De celalată parte, Charlotte FC a jucat cu "mai mult curaj", după cum spune Tuchel. Echipa antrenată de Miguel Ramirez a fructificat toate cele cinci lovituri de la 11 metri.
Chelsea mai are două meciuri amicale de disputat înainte de startul sezonului competițional. Echipa din Londra o înfruntă pe rivala din oraș, Arsenal. pe stadionul Camping World Stadium, din Orlando. Meciul are loc duminică, 24 iulie, ora 03.00, ora României. Ultimul meci de pregătire are loc pe 29 iulie. Formația antrenată de Tuchel înfruntă atunci pe Udinese.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo