Tottenham și-a stabilit prioritatea pentru banca tehnică! Antrenorul momentului în Germania, așteptat în Premier League

Tottenham a rămas fără antrenor principal după demiterea lui Antonio Conte, care nu a mai rămas până la finalul sezonului din cauza rezultatelor slabe. Englezii au mai multe opțiuni pentru banca tehnică, însă par să fi înclinat balanța către Xabi Alonso, cel care a resuscitat-o pe Bayer Leverkusen în acest sezon.

Xabi Alonso (mitte) steht in Leverkusen vor einer Mammutaufgabe

Credit imagine: Imago

Tottenham este fără antrenor principal după ce Antonio Conte a fost demis înainte de a-și duce contractul la sfârșit. Cristian Stellini a ocupat postul de interimar, dar seria negativă a continuat, astfel că acum Ryan Mason este cel care se ocupă de echipă.
Pentru club este clar că locurile de Champions League au rămas doar un vis în acest sezon, însă Tottenham riscă să rateze inclusiv prezența în Europa League sau Conference League, competițiile de mâna a doua și a treia ale UEFA.

AICI E CLASAMETNUL DIN PREMIER LEAGUE

Daniel Levy, patronul echipei, pare să-și fi ales favoritul pentru banca tehnică și este gata de negocieri după finalul sezonului. Xabi Alonso i-a impresionat atât de tare pe oficialii din Premier League, încât aceștia sunt gata să-i plătească clauza de reziliere cu Bayer Leverkusen pentru a-l aduce în Anglia.
Alonso, fost jucător la echipe precum Liverpool sau Real Madrid, este antrenorul momentului în Bundesliga, acolo unde a reușit să producă minuni alături de actuala echipă. Leverkusen se afla la retrogradare în momentul în care a semnat cu spaniolul, iar acum se luptă cu șanse reale pentru locul 6, ultimul care duce în cupele europene.
"Sunt în fotbal de atât de mulți ani. Zvonurile sunt normale, dar încă mai avem multe de arătat. Tocmai de asta capul meu a fost 100% aici în ultimele luni. Pot să spun că am mintea aici 100% și pentru sezonul următor", a fost declarația lui Alonso pe seama zvonurile apărute în presă, conform Daily Mail.
Citește și:

Xabi Alonso este dorit și de o altă echipă în Premier League

Xabi Alonso, antrenorul celor de la Bayer Leverkusen, este dorit în Premier League de încă o echipă. West Ham îi caută un înlocuitor lui David Moyes, cel căruia îi expiră contractul cu "ciocănarii" la finalul acestui sezon.
West Ham traversează un sezon dificil pe plan intern, acolo unde se află la doar trei puncte de primul loc retrogradabil, dar este calificată în semifinalele Conference League, acolo unde va juca împotriva celor de la AZ Alkmaar.
Xabi Alonso a impresionat în acest sezon la Leverkusen. Fostul mijlocaș de la Liverpool și Leverkusen a preluat-o pe Bayer în luna octombrie, atunci când echipa se afla pe penultimul loc din Bundesliga. La final de aprilie, Leverkusen este pe locul 6 în prima ligă din Germania și este calificată în semifinalele Europa League, acolo unde o va întâlni pe AS Roma. Potrivit celor de la The Sun, conducerea lui West Ham consideră că Xabi Alonso poate repeta pe London Stadium rezultatele pe care le-a avut în acest sezon la Leverkusen.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo