Nabil Fekir trebuia să fie înlocuitorul lui Philippe Coutinho pe Anfield în 2018, după ce brazilianul a plecat la Barcelona. Francezul i-a atras atenția lui Jurgen Klopp după prestațiile foarte bune în tricoul lui Lyon în sezonul 2017/18, atunci când a marcat 31 de goluri.
Pe lângă Liverpool, Juventus și Barcelona s-au numărat printre echipele interesate de Fekir, dar discuțiile cu Jurgen Klopp l-au făcut pe francez să își dorească transferul pe Anfield, dar și posibilitatea de a juca în spatele trio-ului Salah-Firmino-Mane.
Din nefericire, transferul la Liverpool nu a mai avut loc, iar Fekir evoluează în prezent la Betis. Vorbind pentru BetisTV, Fekir a vorbit despre transferul ratat:
Premier League
Timo Werner, mesaj emoționant după despărțirea de Chelsea! Marea dorință a germanului
ACUM 4 ORE
"Totul era stabilit. Am trecut toate interviurile, am vorbit cu Jurgen Klopp, mi-a spus că mă iubește. Când eram pe cale să semnez, au fost probleme cu reprezentanții mei și negocierile au picat", își aduce aminte Fekir, citat de Sport Bible.
Citește și:

Nabil Fekir, impresionat de Jurgen Klopp

Chiar dacă mutarea pe Anfield nu a mai avut loc, Nabil Fekir a avut numai cuvinte frumoase la adresa lui Jurgen Klopp, antrenorul "cormoranilor", cel care l-a făcut să își dorească și mai mult să îmbrace tricoul lui Liverpool:
"Bineînțeles, am fost dezamăgit să nu mai merg la Liverpool. Foarte dezamăgit, deoarece Liverpool este un club grozav. L-am întâlnit pe antrenor, pe Jurgen Klopp. Totul a mers bine.
După ce l-am cunoscut, mi-am dorit și mai mult să ajung la Liverpool. Este o persoană bună. A fost dificil să trec peste acest moment. Nu a fost ușor pentru mine", a mai spus Fekir.
https://i.eurosport.com/2021/11/28/3262123.jpg
În trecut, Nabil Fekir a dezmințit zvonurile legate de problemele sale la genunchi, care ar fi dus la nerealizarea transferului său pe Anfield:
"Am văzut o mulțime de lucruri care nu erau adevărate. Se spunea că din cauza genunchiului nu am mers la Liverpool, dar nu este adevărat.
Am mers la Clairefontaine (n.r. cantonamentul naționalei Franței) și am toate dovezile medicale că genunchiul era bine. Problema a fost cu agentul meu, el este cel responsabil pentru nerealizarea transferului", spunea Fekir pentru The Times.
De când a ajuns la Betis, în vara anului 2019, Fekir a jucat în 118 partide pentru clubul din Sevilla, marcând 22 de goluri și oferind 23 de pase de gol. În acest moment, el este cotat la 40 de milioane de euro de către site-ul de specialiate transfermarkt.com.
Premier League
Accidentarea lui Thiago Alcantara e mai gravă decât se credea! Cât va lipsi mijlocașul lui Liverpool
ACUM 6 ORE
Premier League
Ten Hag îl vrea la United pe atacantul care a marcat golul startului de sezon, din propriul teren
ACUM 6 ORE