Darwin Nunez a fost eroul negativ al partidei dintre Liverpool și Crystal Palace, ultima partidă din a doua etapă din Premier League, încheiată la egalitate, scor 1-1. În minutul 57, noua achiziție a "cormoranilor" și-a pierdut cumpătul, atunci când l-a lovit pe Joachim Andersen. Nunez a văzut imediat cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, în momentul în care era condusă.
Starul celor de la Portland Trail Blazers, Josh Hart, știe cum ar fi putut evita Darwin Nunez cartonașul roșu în partida dintre Liverpool și Crystal Palace: "În Premier League nu poți lovi cu capul... Trebuia să îl tragă de păr. Nu ar fi pățit nimic", a scris Hart pe contul său de Twitter.
Premier League
Darwin Nunez, ce gafă! "Nu înţeleg nimic din ce spune Klopp"
ACUM 40 MINUTE
Citește și:

Ironii la adresa lui Anthony Taylor, după gestul lui Darwin Nunez

Josh Hart a făcut referire în tweet-ul său la momentul din finalul partidei dintre Chelsea și Tottenham. Înainte ca Harry Kane să restabilească egalitate în minutul 90+6, Cucurella a fost tras de păr de către Romero. Anthony Taylor a dictat corner, iar colegii săi din cabina VAR nu au sancționat gestul argentinianului. La faza imediat următoare, Harry Kane egalat, iar Spurs a obținut un punct pe Stamford Bridge.
Fan Chelsea, Josh Hart nu s-a ferit să își exprime nemulțumirile la finalul partidei. Acesta a postat un mesaj care a fost îmbrățișat de mai mulți fani ai celor de la Chelsea, spunând că Taylor nu ar trebui să o mai arbitreze vreodată pe Chelsea:
Același lucru l-a spus și Thomas Tuchel la finalul partidei de duminică, iar antrenorul german urmează să fie investigat de comisia de disciplină a federației engleze pentru declarațiile sale.
Partida de duminică seară a fost una extrem de tensionată. Chelsea a protestat și la primul gol al celor de la Spurs, pentru că Anthony Taylor nu a fluierat un fault la Kai Havertz. Ulterior, decizia nu a fost întoarsă nici de cei din cabina VAR.
Thomas Tuchel și Antonio Conte au fost în centrul atenției pe Stamford Bridge. Atât după primul gol marcat de Spurs, cât și la finalul partidei, cei doi au avut mai multe lucruri de împărțit, iar Anthony Taylor le-a arătat cartonașul roșu.
Premier League
Arsenal a pus ochii pe o vedetă de la Juve. Afacerea pregătită de Arteta pentru a întări mijlocul
ACUM 2 ORE
Premier League
Transferul pe care Klopp îl regretă, poate, cel mai mult. După aproape 8 ani, a vorbit prima oară
ACUM 4 ORE