Eurosport
Victorie cu emoții pentru Arsenal! "Tunarii" s-au impus în minutul 90+8 în fața lui Bournemouth. Rezultatele zilei
De
Publicat 04/03/2023 la 18:01 GMT+2
Arsenal a ajuns la 4 victorii consecutive în Premier League, după ce s-a impus în fața celor de la Bournemouth, scor 3-2, în meciul din a 26-a etapă a campionatului. "Tunarii" au fost conduși cu 0-2.
LONDON, ENGLAND - MARCH 04: Ben White of Arsenal celebrates with teammates after scoring the team's second goal during the Premier League match between Arsenal FC and AFC Bournemouth at Emirates Stadium on March 04, 2023 in London, England. (Photo by Shau
Credit imagine: Getty Images
Arsenal a obținut o victorie cu emoții în această după-amiază, pe teren propriu, în fața celor de la Bournemouth, scor 3-2, într-un meci contând pentru a 26-a etapă din Premier League.
Billing a fost cel care a deschis scorul după doar 9 secunde de joc, după un șut pe jos, pe centrul porții, la care Ramsdale nu a avut ce face. Apoi, în minutul 57, Senesi a dublat avantajul oaspeților după un corner, trimițând mingea în poartă cu capul.
Cei de la Arsenal, care au dominat partida atât în ceea ce privește posesia, cât și la numărul de ocazii de gol și șuturi pe și pe lângă poartă, au reușit să revină în joc în ultima jumătate de oră a meciului.
Thomas Partey a redus din diferența de pe tabelă în minutul 62, când a ajuns la o minge liberă în careu și a trimis un șut pe jos, pe centrul porții.
Un pic mai târziu, după alte 8 minute, White a restabilit egalitatea, șutând pe jos din interiorul careului, după un assist al lui Nelson, abia intrat pe teren.
Citește și:
În ultimele secunde de joc, în al optulea minut de prelungiri, Nelson a stabilit scorul final, aducând cea de-a 20-a victorie a echipei sale din acest sezon.
În urma acestui rezultat, Arsenal a acumulat 63 de puncte, menținându-se pe primul loc, la 5 puncte în fața celor de la Manchester City. De cealaltă parte, Bournemouth se află pe locul 19 în clasamentul din campionatul Angliei, cu 21 de puncte.
În următoarea etapă din Premier League, echipa lui Mikel Arteta va juca pe terenul celor de la Fulham, în timp ce Bournemouth va primi vizita celor de la Liverpool.
Chelsea a câștigat, Tottenham a pierdut
Tot astăzi, Chelsea s-a impus la limită, pe teren propriu, în fața celor de la Leeds, grație reușitei lui Fofana, din minutul 53, iar Tottenham a fost învinsă, în deplasare, de Wolves, în urma golului marcat de Traore, în ultimele 10 minute de joc.
Toate rezultatele zilei:
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo