Victorie șocantă în Premier League! Liverpool face instrucție cu Manchester United, lăsată fără aer pe Anfield

Liverpool s-a impus categoric, scor 7-0, în etapa a 26-a din Premier League, în fața celor de la Manchester United. Chiar dacă la pauză au avut avantaj minim, de doar un singur gol, "Cormoranii" au defilat în repriza secundă, atunci când au înscris pe bandă rulantă, de nu mai puțin de șase ori.

Harvey Elliott et Darwin Nunez (Liverpool)

Credit imagine: Getty Images

Liverpool și Manchester United s-au întâlnit în "clasicul englez" în etapa a 26-a din Premier League, pe Anfield, într-un meci cu o rivalitate pe măsură, consumând cel de-al 211-lea episod direct.
De-a lungul timpului, "Cormoranii" au învins de 70 de ori, rivalii aveau alte 83 de izbânde, în timp ce 58 de confruntări se terminaseră la egalitate.
Partida de pe Anfield a început cu gazdele în ofensivă, care au încercat deschiderea de scor după doar 3 minute de la primul fluier. Elliott a încercat să amenințe poarta păzită de De Gea, dar șutul nu i-a pus probleme goalkeeper-ului, care nu a fost nevoie să intervină.
De partea cealaltă, cea mai importantă ocazie a debutului de meci au semnat-o cei de la Manchester United. Antony a șutat din colțul careului, iar Alisson s-a opus în ultimul moment și a respins în corner.
Amfitrionii au mutat jocul la poarta cealaltă, același Elliott încercând deschiderea de scor. Acesta și-a încercat șutul din prima, dar balonul a fost respins și a trecut departe de poartă.
Tot Liverpool a continuat să preseze, împinsă de la spate de fanii săi. Darwin Nunez a șutat și el, dar balonul a ocolit buturile lui De Gea.
După momente prelungite în ofensivă pentru gazde, Manchester United a amenințat și ea poarta lui Alisson, dar lovitura cu cap, a lui Fernandes, nu a nimerit ținta.
Finalul primei reprize a fost unul încins, cu câte un gol de fiecare parte.
Manchester United a punctat prima. Bruno Fernandes a centrat din lovitură liberă, Casemiro a pus capul și a trimis mingea în ațe, dar golul a fost anulat pentru semnalizarea unei poziții neregulamentare.
Un minut mai târziu, gazdele au dat ele lovitura. Gakpo a preluat balonul în careu și l-a învins pe De Gea, stabilind scorul pauzei, 1-0.

AICI POȚI VEDEA CLASAMENTUL DIN PREMIER LEAGUE

CITEȘTE ȘI:

Liverpool, dezlănțuită în actul secund

Întoarcerea de la vestiare a adus pe teren o singură echipă, căreia i-a ieșit totul. Gazdele au zburdat pe teren, în timp ce Manchester a fost îngenunchiată, primind două goluri în 4 minute.
Harvey Eliott a centrat în minutul 47 mingea pe care a scris 2-0, Darwin Nunez înscriind cu capul în poarta oaspeților.
Manchester nu s-a dezmeticit, pentru că Liverpool a mai punctat o dată. Salah a făcut ce a vrut în flancul drept, i-a pasat lui Gakpo, care l-a lobat pe De Gea, pentru 3-0, scor de neprezentare după doar 51 de minute de joc.
Liverpool a continuat să rămână în atac și să profite de căderea oaspeților, care au făcut greșeală după greșeală în defensivă. Gakpo l-a găsit în careu pe Robertson, dar acesta a șutat pe lângă poartă.
Până la urmă gazdele de la Liverpool au mai punctat o dată, în minutul 66. După un contraatac, Nunez l-a servit perfect pe Mo Salah, iar acesta și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, învingându-l pe De Gea cu un șut în forță, din interiorul careului.

Liverpool, de neoprit în meciul cu Manchester United

Gazdele au continuat balul în fața propriilor fani, simțind că este momentul potrivit să mai marcheze, în fața unei echipe în genunchi. Henderson a centrat în careu, iar Darwin Nunez a semnat dubla, introducând încă o minge în poarta lui De Gea, cu 15 minute înainte de final.
Seara neagră a lui Manchester a continuat, iar Liverpool a făcut set în minutul 83. Balonul a ajuns la Salah, care a înscris fără emoții, dublă și el.
Mohamed Salah a devenit astfel cel mai bun marcator din toate timpurile pentru Liverpool, în Premier League, cu 129 de goluri marcate în 205 apariții.
Festivalul de goluri nu s-a oprit, iar până în prelungiri "Cormoranii" au făcut 7-0. Firmino a încheiat tabela, din pasa lui Salah, gazdele câștigând clar, după o repriză secundă în care au punctat de 6 ori.
În urma acestui succes, Liverpool urcă pe 5, cu 42 de puncte. Manchester United e pe 3, la 7 lungimi în față.

Liverpool - Manchester United | Echipele de start

Rezultate și program etapa a 26-a din Premier League

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo