#VOCE Cea mai frumoasă pădure din fotbalul englez, Nottingham Forest

Pubul britanic, scuze de pleonasm, e minunat. E locul ăla unde sportul e îmbibat în miros de fum, în trecutul nu foarte îndepărtat, și gust amar de hamei. Unde eșecurile echipei favorite sunt înecate în pinturi de bere ale sau lager, la o discuție interminabilă despre cine poartă vina pentru înfrângere. În Marea Britanie, când vorbești de anul de înființare al unui public house, trebuie să te duci înspre perioada Romantismului, îl invoci pe John Costable sau operele lui J.M. William Turner, printre povești cu regi, prinți și prințese, pentru că acolo își are originile instituția asta bahică.

În East Midlands, Anglia, sunt în jur de 4000 de public house-uri. În fiecare weekend curg mii de litri de bere pe circuitul butoi-draft-pint și tot în fiecare weekend mai curg alte sute de patimi revărsate din inimile suporterilor celui mai frumos sport care s-a jucat vreodată pe Terra. Nottingham e al doilea oraș din regiune, după Leicester, este locul de naștere a celebrului designer, Sir Paul Smith, este faimos pentru Castelul Nottingham ce datează din secolul 11 și pentru cea mai frumoasă poveste a fotbalului britanic, echipa locală Forest. În pubul numit Royal Children, după copiii Prințesei Anne, fiica Regelui James al Doilea, se strâng suporterii "roșiilor". Barul are prima referință prin 1799, iar pe undeva în 1934-1935 prinde forma ce o are și în prezent și tot de pe atunci se ciocnesc primele halbe cu speranțe de top-flight ale celor porecliți "The Garibaldis". Și aici e locul unde Stuart și Murray își amintesc de basmul care este clubul lor favorit.

Povestea în formă de rollercoaster a lui Forest începe în 1865, iar asta îl face cel mai vechi club încă activ din Marea Britanie. Faptul a fost contestat de cei de la Stoke care pretind că Ramblers, primul nume al clubului de pe răul Trent, e îndreptățit să dețină această titulatura, dar Federația Britanică a făcut lumina în acest caz, recent admițând că la Nottingham a început fotbalul profesionist în Anglia. Oameni serioși, cei de la Forest, în frunte cu J.S. Scrimshaw, au decis asupra culorilor ce se păstrează și astăzi, "Garibaldi Red", după redshirt-urile luptătorilor pentru liberdate ale cărui lider era Giuseppe Garibaldi, unul dintre "părinții" națiunii italiene.

După ce au experimentat primii ani de pribegie, Forest și-a stabilit "sediul" la City Ground, în 1898, în ce mulți consideră a fi, cu adevărat, punctul de cotitură a identității clubului, iar primul meci oficial pe noul stadion a fost o partida cu un alt club istoric, Blackburn Rovers, în față a 15.000 de fani. Era septembrie, 1898, acum două secole, și pasiunea pentru fenomen își contura, vizibil, rădăcinile, an în care avea să se încheie și așteptarea fanilor pentru un trofeu important. Avea să fie FA Cup, în fața rivalilor de regiune, Derby County, trofeu pe care avea să îl mai câștige abia în perioada postbelică, atunci când The Trees au trecut în finală cu 2-1 de Luton Town.

Aveau să fie singurele trofee importante până când în "pădurea" din Nottingham e anunțat că șef de "ocol" Brian Clough sau, cum a rămas cunoscut peste ani, "cel mai mare antrenor care nu a fost niciodată pe banca Angliei".

Ianuarie 1975. "Momentul psihologic al noastre. The Greatest.", își amintesc veteranii din spatele barului. Clough intră pentru prima oară în vestiarul lui Forest, vestiar de liga secundă, însă cu aspirațîi un pic mai mari.

Iar beznă din Second DIvision s-a dus doi ani mai târziu, The Garibaldis erau din nou în top-flightul fotbalului britanic, și cu ajutorul lui Peter Taylor, ce devenea secundul lui Big Head Clough, în ceea ce presă vremurilor numea "cea mai armonioasă colaborare la nivelul unei bănci tehnice".

Și a venit sezonul ăla desprins din basme, 1977-1978, în care Forest, din postura de nou-promovată, a reușit să îi ia față gigantului Angliei la acea vreme, Merseyside squad, Liverpool, mai întâi în campionat, unde Nottingham a terminat la 7 puncte distanță, apoi în finală Cupei, la rejucarea de pe Old Tradford, într-un 1-0 de pus pe peretele cărămiziu de la Royal Children. Puteau să se oprească aici, povestea și așa era magică, să câștigi titlul și cupa din primul an de întoarcere în top-flight nu găsești pe toate drumurile. Dar formația scotiano-engleză din Nottingham avea gânduri europene, iar traseul acela care a culminat cu două Cupe ale Campionilor Europeni back-to-back a început, cum altfel, împotriva "scouserilor", campionii en-titre, într-o dublă decisă "acasă" de Birtles și Barett, iar drumul se netezea încă de la primii pași. Au urmat succesele din Grecia, Elveția, Germania și, apoi, în marea finală contra lui Malmo FF, pentru că minunea să fie completă. Nottingham Forest, inițiatorii fotbalului în Anglia, câștigă trofeul suprem european și, cu adevărat, fotbalul se întorcea acasă.

Era greu că visul asta să devină și mai frumos, recunosc bărbații din spatele barului, cei care erau la vârstă adolescenței atunci când Forest cucerea Bătrânul Continent. Dar Trevie Francis și compania uimeau din nou când, din postura de câștigătoare en-titre, ajung până în semifinalele Cupei Campionilor, acolo unde dau de marele Ajax, Ajaxul lui Leo Benhakker, cu școală totală a lui Cryuff la baza și, datorită unei prestații dincolo de limitele omenești a portarului Shilton, Forest limitează înfrângerea de la Amsterdam la un gol diferența, într-un meci arbitrat de romanul Rainea. Urmă returul, iar ținutul de est din Middlans avea șansă să ofere Europei o nouă surpriză.

City Ground era neîncăpător în seară aceea de aprilie în care tot ținutul voia să fie martor la minune X 2, iar prima repriză i-a adus lui Forest liniștea egalării scorului general, iar apoi a fost penalty-ul scoțianului Robertson care a trimis "roșul de Garibaldi", în finala cu Hamburg.

Madridul avea să fie martor la împlinirea celei mai nebune perioade a unei echipe de fotbal din secolul trecut, poveste ce a început în eșalonul secund britanic și a primit a două coroniță europeană cinci ani mai târziu, într-un rollercoster care e aproape imposibil de închipuit astăzi.

"Aproape" pentru că pare că în ținutul acele rece al Angliei e ceva în aer, după ce Leicester ne-a arătat că poate porni cu o cota de 500 la 1 la start de competiție și câștiga titlul cu două etape înainte de finalul ei.

2022 și frumoasa "pădure" din Nottingham se găsește iar în prima liga englezească, Premier League pe numele ei, pentru prima oară după 22 de ani, iar Stuart, Murray și cei strânși weekend de weekend în spatele barului visează iarăși la nopți de glorie și pinturi revărsate în victorii europene.