Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#VOCE Wazza și eterna speranța a Albionului

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/10/2022 la 09:56 GMT+3

De la suburbiile ce mărginesc râul Mersey și până la albia Potomacului, cariera lui Rooney a cunoscut mai mult up-suri decât down-uri, iar titlul de cel mai bun marcator din istoria lui Man United rezumă cam totul. Astăzi, 37 de ani de Wazza, omul cu chip de speranță englezească.

Wayne Rooney și Sir Alex Ferguson, cuplul care a adus lui Manchester United 16 trofee în 11 ani

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Cosmin Cristian
De când Paul Gascoigne și-a agățat ghetele deasupra barului și a abandonat carieră fotbalistică, Anglia a pornit, pentru a câta oară, în căutarea unui zbucium de talent care să le aducă ce e al lor, acasă. Cupa Mondială. "Zbucium" pentru că englezii rar își aleg un idol printre "muritori", dintre fotbaliști fără defecte și fără o viață de poveste și în afara gazonului.
Și așa a apărut "Wazza", pe numele sau real Wayne Mark Rooney. Cu tenul alb că brânză de Cheshire, cu urechile clăpăuge, puțin mai rotund decât Gazza în tinerețe, însă puternic, tehnic și lucid în joc, era omul perfect pentru acest rol. Unde mai pui că juca și cu 8 pe spate(wink).
Născut "scouser", Wayne este exact tipul care ar merge spre verișorii mai puțin titrați ai lui Liverpool, la nici un kilometru distanță, pe Goodison Park, fieful lui Everton. Și așa a făcut. Cu debut la doar 16 ani și 10 luni, Premier League îi ura bun-venit noul "shining star", dar prima bornă avea să fie cu cinci zile înainte de a împlini 17 ani, când a marcat golul victoriei împotriva acelui Arsenal de nebătut construit de Wenger. Well, adolescentul pistruiat a pus capăt seriei de 30 de meciuri fără înfrângere pornită de trupa "tunarilor" în sezonul precedent.
"Remember the name" se auzea din microfonul lui Clive Tyldesley, comentator al acelui meci, "Wayne Mark Ronney".
Și nu a fost singurul impresionat de debutul celui ce avea să fie poreclit, peste ani, Wazza. Kevin Campbell, fost atacant la Everton, remarcă că echipamentul era prea mare pentru puștiul din Croxteth, pentru că apoi să declare "this kid is incredible, just look at him playing." Doar unele din sutele de complimente ce mergeau către wonder-kidul de pe Merseyside, ce trebuia doar să își țină capul pe umeri și privirea dreapta pentru a reuși să scrie istorie în fotbalul asta atât de pretențios din Insula.
Wayne Rooney, Everton
Fanii Angliei au fost, de-a lungul istoriei, fascinați de jucătorii-problema. Fie că s-au numit Brian Clough, David Batty, David Beckham, Tony Adams ori Paul "Gazza", Albionul a făcut pasiune pentru băieții răi, aia pe care îi găsim in prima pagină a tabloidelor, tot atât de mult pe cât îi găsim și pe tabela de marcaj ori premianți ai casetei tehnice. Și aici avea să sară și Rooney în ochii lor.
După trecerea firească la un club mare, Manchester United pe numele lui, pe Wazza s-au pus imediat reflectoarele. Și fie că au fost recorduri stabilite pe teren, ori escapade bahice, numele de "Rooney" a fost mai mereu pe buzele tuturor. Dar printre acuzații de adulter sau scandaluri în trafic, Wayne impresiona pe Old Trafford și mai mult decât a făcut-o pe Goodison.
Alt club și o varianta îmbunătățită a lui Rooney, care avea să își aibă vârful artistic într-un meci cu vecinii "gălăgioși" de la City, în care nu a strălucit, dar a înscris un gol din "foarfeca" care avea să îl facă pe Șir Alex Ferguson să îl proclame "de departe, cel mai frumos gol văzut pe Old Trafford".
Wayne Rooney's goal against Manchester City is one of the most memorable in the Premier League
Istoria mai consemeaza și că Wayne "The Man" este, alături de Michael Carrick, singurul englez care are în palmares Premier League, FA Cup, Champions League, Cupa Ligii, Europa League și trofeul Cupei Mondiale a Cluburilor. De aici lipsește, însă, atât de râvnită Cupa Mondială, Față Morgana a fanului englez, care a văzut în Rooney un nou Bobby Moore, în special la turneul final din 2014, în care Rooney a înscris primul sau gol "mondial" pentru britanici, dar care avea să fie o palidă consolare într-o nouă campanie dezamăgitoare a Albionului, care termină pe ultimul loc într-o grupa cu Italia, Uruguay și Costa Rică.
Citește și:
Cu mai tot ce era de câștigat în palmares, băiatul acela din suburbiile orașului Liverpool a făcut ce a vrut pe teren, afișând un curaj nebun în față numelor grele cu care s-a luptat, de la portari până la arbitrii și antrenori adversi. "Shrek" pentru unii, "Pitbull", cum i-a spus Cristiano, Wayne Rooney a oferit fotbalului dăruirea aia de care ducem lipsa astăzi. Iar când e combinată cu talent desăvârșit, avem rețeta ideală pentru un loc fruntaș în Hall of Fame-ul sportului (cel mai)frumos.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo