Eurosport
Wes Brown jucat 15 ani la Manchester United și a câștigat o avere, dar a ajus falit la 5 ani de la retragere
De
Publicat 21/04/2023 la 09:31 GMT+3
Wes Brown a fost unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai lui Manchester United în ultimii 20 de ani, chiar dacă nu a fost un star de nivel mondial. Fostul fundaș s-a retras în 2018, iar acum a fost declarat falimentar de autoritățile engleze. Conform presei britanice, câștigătorul a două trofee Champions League s-a ruinat din punct de vedere financiar în urma divorțului de soția sa.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Wes Brown este ultimul exemplu de fost fotbalist de top care a ajuns la ruină financiară, deși a câștigat sume exorbitante în carieră. Crescut de Manchester United, acesta a petrecut 15 ani la prima echipă a "diavolilor". Fără să fie un star de nivel mondial, Brown a fost un om al clubului, iar faptul că marele Sir Alex Ferguson nu s-a descotorosit de el demonstrează vă valoarea sa era deosebită.
În 2011 a plecat de pe Old Trafford și a jucat la Sunderland și Blackburn, înainte de a-și termina cariera în 2018, după un sezon petrecut la indienii de la Kerala Blasters.
Wes Brown a ajuns falimentar, la 5 ani de la retragerea din fotbal
La doar 5 ani de la retragere, Wes Brown a fost declarat falimentar de către autoritățile engleze. Conform Daily Mail, fostul fundaș a ajuns falit după divorțul de soția sa, Leanne, o vedetă TV din Anglia, cu care are 3 copii. Un exemplu concret despre modul în care Brown a pierdut o sumă uriașă de bani este vânzarea unei case din Prestbury (Cheshire), în 2016, cu 2,4 milioane de £, după ce o achiziționase cu 4,5 milioane de £ cu 6 ani mai devreme.
În perioada de glorie la Manchester United, Brown era plătit cu 50.000 de £ pe săptămână. E clar că în cei peste 20 de ani de carieră a câștigat sume exorbitante, dar stilul de viață dezordonat l-a adus într-o situație dramatică, la doar 43 de ani.
Wes Brown a jucat în total 362 de meciuri pentru Manchester United, cu care a cucerit 16 trofee: 7 titluri în Premier League, două titluri în Champions League, două Cupe ale Angliei, 3 Cupe ale Ligii Angliei și două Supercupe ale Angliei. Brown a adunat 23 de selecții pentru prima reprezentativă a Angliei, alături de care a participat la Cupa Mondială din 2002, fără să bifeze însă vreun minut.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo