Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

West Ham a confirmat transferul lui Declan Rice. Englezul, cel mai scump jucător din istoria Premier League

Cristian Mihală

Publicat 15/07/2023 la 15:04 GMT+3

Anunţat pe picior de plecare pentru a ajunge la Arsenal, mijlocaşul internaţional englez Declan Rice a beneficiat de un omagiu din partea clubului West Ham United, care a oficializat transferul său sâmbătă pe reţele de socializare.

Declan Rice

Credit imagine: AFP

"Noi confirmăm că un acord a fost găsit pentru ca Declan Rice să părăsească clubul nostru. De la debutul său la club, la 14 ani, şi primii paşi la echipa mare în 2017, mijlocaşul a dovedit că este unul dintre cei mai buni tineri fotbalişti din lume", a transmis West Ham prin vocea vicepreşedintelui său, David Sullivan, care a adăugat că nu "am fi dorit să-l vindem pe Declan Rice, ci să construim o echipă în jurul său".
Dar internaţionalul englez (43 selecţii, 3 goluri) a cerut să plece de la club, iar conducerea a luat act de dorința fotbalistului emblematic pentru "ciocănari".
Într-o lungă scrisoare adresată suporterilor, mijlocașul central a vorbit despre ataşamentul său faţă de club, punând accentul pe victoria în Europa League Conference, trofeu câştigat în luna mai în faţa Fiorentinei (2-1).
În total, Rice a disputat 245 de meciuri la West Ham în şase sezoane.

Declan Rice, cel mai scump jucător din istoria Premier League

Conform The Guardian, Declan Rice va ajunge pe Emirates Stadium în schimbul sumei totale de 105 milioane de lire sterline (122 milioane euro).
El va deveni nu doar cel mai scump jucător englez din istorie, dar și cea mai costisitoare achiziție din istoria Premier League (la egalitate cu Enzo Fernandez, adus de Chelsea în iarnă, de la Benfica).
Este al treilea super-transfer al "tunarilor", care, după un sezon în care au fost la un pas de titlu, se anunță din nou principala rivală a lui City în lupta pentru campionat. Arsenal i-a mai achiziționat în această vară pe Kai Havertz (de la Chelsea, pentru 75 de milioane de euro) și pe Jurrien Timber (de la Ajax, pentru 40 de milioane de euro, plus cinci milioane euro bonus).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo