Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

A fost publicată lista celor mai buni fotbaliști din Premier League în primele 8 etape ale sezonului! Cine e liderul

Bianca Dumitru

Actualizat 19/10/2023 la 15:08 GMT+3

Premier League a ajuns la etapa cu numărul 9 din sezonul 2023/24. Statisticienii au anunțat acum care sunt cei mai performanți fotbaliști din primele 8 runde. Erling Haaland este printre marii absenți, cel mai bun de la Manchester City fiind Rodri.

James Maddison, Bukayo Saka

Credit imagine: Getty Images

S-au disputat deja 8 etape din sezonul 2023/24 al Premier League. Pe baza prestațiilor de până acum ale fotbaliștilor, specialiștii de la SofaScore au făcut un top al celor mai buni jucători din fiecare echipă din campionatul Angliei.
Conform statisticienilor, cel mai performant fotbalist din Premier League este James Maddison, mijlocașul celor de la Tottenham, care se află pe primul loc al clasamentului după 8 etape. Maddison a reușit până acum două goluri și 5 pase decisive, creându-și cele mai multe șanse de gol, și a fost notat de cei de la SofaScore cu 8,09.
Al doilea jucător din top este Rodri, notat cu 8,05, spaniolul remarcându-se drept cel mai performant fotbalist al campioanei en-titre, având de pildă un procent de aproape 95% la capitolul pase reușite. Importanța mijlocașului s-a observat în ultimele partide ale lui Manchester City, în care Rodri a lipsit din cauza unei suspendări.
Podiumul celor mai buni jucători din Premier League în startul acestui sezon este completat de Kieran Trippier, fotbalistul celor de la Newcastle, care a primit 7,85.
La polul opus, Burnley are cel mai slab lot din punctul de vedere al prestațiilor din primele etape ale campionatului, cel mai performant jucător al echipei lui Vincent Kompany fiind Josh Brownhill, cu o medie de 7.
În ceea ce o privește pe Arsenal, ocupanta locului 2 în clasamentul din Premier League, cel mai bun fotbalist al "tunarilor" în primele 8 etape ale stagiunii a fost Bukayo Saka, cu 7,70, iar de la Liverpool, echipă de pe locul 4, remarcatul este Mohamed Salah, notat cu 7,74.
Citește și:

Cei mai buni jucători ai echipelor din Premier League

1. Tottenham - James Maddison (8,09)
2. Arsenal - Bukayo Saka (7,70)
3. Manchester City - Rodri (8,05)
4. Liverpool - Mohamed Salah (7,74)
5. Aston Villa - Ollie Watkins (7,46)
6. Brighton - Pascal Gross (7,53)
7. West Ham - James Ward-Prowse (7,69)
8. Newcastle - Kieran Trippier (7,85)
9. Crystal Palace - Joachim Andersen (7,72)
10. Manchester United - Bruno Fernandes (7,65)
11. Chelsea - Enzo Fernandez (7,49)
12. Fulham - Bernd Leno (7,40)
13. Nottingham - Willy Boly (7,46)
14. Wolves - Jose Sa (7,5)
15. Brentford - Mathias Jensen (7,38)
16. Everton - James Tarkowski (7,40)
17. Luton - Carlton Morris (7,24)
18. Burnley - Josh Brownhill (7)
19. Bournemouth - Neto (7,20)
20. Sheffield Utd - Wes Foderingham (7,42)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo