Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea a smuls un egal pe Villa Park, revenind de la 0-2. Trupa lui Pochettino, "ținută-n șah" de Aston Villa

Irina Aldea

Publicat 28/04/2024 la 00:18 GMT+3

Chelsea a obținut primul punct după eșecurile cu Manchester City (FA Cup) și Arsenal (Premier League), revenind de la 0-2 cu Aston Villa în etapa cu numărul 35.

Aston Villa - Chelsea

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a fost foarte aproape de al treilea eșec consecutiv, însă a smuls primul punct după eșecurile cu Manchester City și Arsenal în meciul cu Aston Villa din etapa 35, care s-a terminat 2-2. Tabela de marcaj a fost deschisă rapid, încă din minutul 4, prin autogolul lui Marc Cucurella.
Oaspeții au avut apoi în minutul 16 un gol anulat pe motiv de off-side. Gazdele au mai punctat o dată chiar înainte de pauză, prin Morgan Rogers, în minutul 42, stabilind scorul la finalul primei reprize. După revenirea de la vestiare, băieții lui Pochettino s-au regrupat și au reușit să marcheze în minutul 62 prin Noni Madueke.
Fanii londonezilor au fost ținuți cu sufletul la gură până la final, atunci când Conor Gallagher a înscris golul egalizator în minutul 81. Oaspeții au fost foarte aproape de a pleca acasă cu toate cele trei puncte, dar golul marcat de Disasi în minutul 90+5 a fost anulat pe motiv de fault.
În urma acestui rezultat, Aston Villa staționează pe locul 4, cu 67 de puncte după 35 de puncte, în timp ce Chelsea rămâne pe 9, cu 48 de puncte după 33 de partide disputate. Pentru echipa lui Unai Emery urmează meciul din Europa Conference League cu Olympiakos, iar trupa lui Pochettino va da piept cu Tottenham etapa viitoare, pe 2 mai.
CITEȘTE ȘI:

Aston Villa - Chelsea 2-2 | Echipele de start

  • Aston Villa: Martinez - Cash, Konsa, Torres, Digne - Bailey, Tielemans, Luiz, Rogers - McGinn - Watkins. Rezerve: Chambers, Diaby, Duran, Iroegbunam, Kellyman, Hayden, Lenglet, Olsen. Antrenor: Unai Emery
  • Chelsea: Petrovic - Chalobah, Silva, Badiashile, Cucurella - Caicedo, Gallagher - Madueke, Palmer, Mudryk - Jackson. Rezerve: Acheampong, Bettinelli, Casadei, Curd, Washington, Disasi, Dyer, Gilchrist, Tyrique. Antrenor: Mauricio Pochettino
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo