Eurosport
Chelsea pregătește o ofertă colosală pentru Osimhen! Sumă importantă + doi jucători pentru Napoli
De
Publicat 05/05/2024 la 15:51 GMT+3
Chelsea este gata de o nouă perioadă de mercato spectaculoasă, iar principala țintă a "albaștrilor" este Victor Osimhen, de la Napoli. Finanțatorul Todd Boehly este pregătit să bage din nou mâna adânc în buzunar pentru a aduce un atacant de clasă mondială pe Stamford Bridge.
Victor Osimhen (Napoli) durante Napoli-Roma, Serie A 2023-2024. Foto di Giuseppe Maffia per Getty Images
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Daniel Kerekes
Chiar dacă Chelsea riscă să nu participe în cupele europene nici în sezonul viitor, conducerea londonezilor este pe cale să facă o nouă investiție masivă în materie de transferuri pentru următoarea stagiune.
Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio a dezvăluit că șefii "albaștrilor" pregătesc o ofertă importantă pentru a-l aduce pe Victor Osimhen de la Napoli. Chelsea ar fi dispusă să plătească până la 90 de milioane de euro, plus doi jucători la schimb, pentru transferul nigerianului.
Unul dintre jucătorii folosiți ca monedă de schimb va fi Romelu Lukaku, belgianul care încă este jucătorul lui Chelsea. Acesta este împrumutat la Roma până la finalul stagiunii, dar viitorul său încă este incert. Celălalt jucător nu e cunoscut, dar se știe că este unul tânăr.
Citește și:
Lukaku, monedă de schimb pentru transferul lui Osimhen
Romelu Lukaku a fost transferat la Chelsea de la Inter Milan pentru suma enormă de 113 milioane de euro, dar belgianul nu s-a impus în a doua sa perioadă pe Stamford Bridge, fiind împrumutat înapoi la Inter, iar în acest sezon la AS Roma.
Acesta a dezvăluit în presa din Italia că și-ar dori să rămână definitiv la Roma din sezonul viitor, dar această decizie nu stă în mâinile sale. Dacă Chelsea poate să îl folosească pentru transferul lui Osimhen, acesta va reveni la clubul său și va face parte dintr-o eventuală tranzacție pe axa Londra - Napoli.
Conform sursei citate, Chelsea va avea un adversar redutabil pentru transferul lui Osimhen. Paris Saint-Germain va încerca și ea să-l transfere pe nigerian, având în vedere plecarea lui Kylian Mbappe la finalul sezonului actual. Parizienii vor avea nevoie de un atacnt letal în fața porții, după un sezon în care noile transferuri, Randal Kolo Muani și Goncalo Ramos, nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo