Englezii anunță 4 nume interesante pentru banca lui Chelsea, după despărțirea de Pochettino

Chelsea a anunțat despărțirea de Mauricio Pochettino, iar londonezii vor începe cât de curând căutarea noului antrenor. "Albaștrii" vor avea ca prioritate aducerea unui tehnician tânăr, iar presa din Anglia a înaintat deja 4 nume care l-ar putea înlocui pe argentinian.

Mauricio Pochettino

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Mauricio Pochettino a părăsit-o pe Chelsea în decursul zilei de marți, la finalul unui sezon inconstant, dar care s-a terminat cum nu se putea mai bine pentru echipa londoneză. "Albaștrii" au încheiat stagiunea pe locul 6 în Premier League, dar nu a fost de ajuns ca Pochettino să își păstreze locul pe bancă și din sezonul viitor.
Englezii de la The Telegraph notează că șefii lui Chelsea vor căuta un antrenor tânăr pentru a duce mai departe ambițiosul proiect de pe Stamford Bridge. Sursa citată a înaintat deja 4 nume interesante, care s-ar putea regăsi pe lista londonezilor.

Patru antrenori pentru banca lui Chelsea

Sebastian Hoeness este antrenorul care a schimbat-o radical pe Stuttgart. Tehnicianul de 42 de ani și-a transformat echipa din condamnată la retrogradare, în vicecampioană, în puțin peste un an. Stuttgart a jucat barajul de menținere/promovare la finalul sezonului trecut, iar în această stagiune a surprins pe toată lumea, terminând pe locul 2, în fața lui Bayern Munchen, și revenind în Liga Campionilor după o absență de 14 ani.
Sebastian Hoeness este nepotul marelui fotbalist german Uli Hoeness, actual membru al conducerii bavarezilor. Sebastian a antrenat în trecut echipa a doua a lui Bayern, dar a debutat ca antrenor principal la Hoffenheim, iar pe Stuttgart a preluat-o în aprilie, anul trecut. Conform lui Fabrizio Romano, Hoeness nu ar lua în calcul o plecare de la Stuttgart.
Michel este o altă variantă oferită de jurnaliștii britanici. Tehnicianul spaniol de 48 de ani are performanțe asemănătoare cu ale lui Sebastian Hoeness. Ibericul a preluat-o pe Girona din liga a doua și a promovat imediat.
După un prim sezon promițător în La Liga, acesta a surprins întreaga lume a fotbalului, calificânu-se în Liga Campionilor cu o echipă care evoluase doar 3 sezoane în primul eșalon al fotbalului spaniol până în vară. Girona a fost lider în La Liga pentru o bună perioadă de timp, iar catalanii sunt siguri de o clasare pe podium, cu o etapă înainte de finalul sezonului.
Kieran McKenna este al treilea nume de pe această listă. La doar 38 de ani, tehnicianul nord-irlandez a reușit o performanță istorică alături de Ipswich Town. Acesta a preluat echipa din liga a 3-a, iar în ultimele două sezoane a bifat două promovări consecutive.
Ipswich a fost surpriza ultimului sezon de Championship. Nou-promovata a încheiat pe locul 2 al clasamentului, asigurându-și promovarea directă. Astfel, McKenna a readus-o pe Ipswich în Premier League, după o absență de 22 de ani. Tânărul antrenor ar fi și pe lista celor de la Brighton, care s-au despărțit la rândul lor de Roberto De Zerbi.
Ultimul nume de pe această listă este Enzo Maresca, cel care a promovat alături de Leicester City, după doar un sezon petrecut în a doua divizie. Italianul de 44 de ani a preluat fosta campioană a Angliei la începutul acestui sezon, părăsind-o pe Manchester City, unde era "secundul" lui Pep Guardiola.
Acesta a reușit fără prea mari probleme să îndeplinească obiectivul clubului, de a reveni imediat în Premier League. Leicester City a încheiat sezonul pe primul loc în Championship, cu cel mai bun golaveraj.
Citește și:
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo