Eurosport
Gary Neville, avertisment pentru fanii lui Tottenham, după a 8-a victorie din Premier League! "De neconceput"
De
Publicat 28/10/2023 la 15:04 GMT+3
Tottenham s-a impus vineri seară, în deplasare, pe terenul celor de la Crystal Palace, scor 1-2, într-un meci contând pentru a 10-a etapă din Premier League. Spurs e lider în campionat, dar Gary Neville le-a transmis un avertisment fanilor, pe care îi invită să rămână cu picioarele pe pământ.
LONDON, ENGLAND - OCTOBER 23: Son Heung-Min of Tottenham Hotspur celebrates after scoring his side's first goal during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Fulham FC at Tottenham Hotspur Stadium on October 23, 2023 in London, England.
Credit imagine: Getty Images
Tottenham a câștigat vineri seară, cu scorul de 1-2, duelul cu Crystal Palace, din deplasare, meci contând pentru a 10-a etapă din Premier League.
Cei de la Spurs au acumulat 26 de puncte și sunt pe primul loc în clasamentul din campionatul Angliei, fiind una dintre cele două echipe (alături de Arsenal) neînvinse în acest sezon.
În ciuda startului foarte bun de sezon pe care îl parcurge echipa lui Ange Postecoglou, Gary Neville i-a avertizat pe fanii lui Tottenham să rămână cu picioarele pe pământ.
Fostul fotbalist a spus că e normal ca suporterii să se bucure de rezultatele din primele 10 etape ale stagiunii, dar că trebuie să fie conștienți că mai sunt multe etape până la finalul competiției, astfel că titlul este încă departe.
"Fanii lui Tottenham ar trebui cu siguranță să se bucure de asta pentru că a fost un început fantastic de sezon la care niciunul dintre noi nu se aștepta. Ne-am gândit cu toții că, odată cu plecarea lui Harry Kane, era de neconceput că vor fi în această poziție.
Suporterii lui Tottenham au avut parte de multă durere în ultimii ani în ceea ce privește modul în care a jucat echipa, rezultatele...
Acum este mult mai interesant pentru ei ce se întâmplă, dar ar trebui să rămână cu picioarele pe pământ. Să se bucure de perioada asta și să recunoască faptul că mai au un drum lung de parcurs", a spus Gary Neville.
Citește și:
Ce șanse are Tottenham la titlu, în opinia lui Neville
Întrebat și despre șansele pe care i le atribuie lui Tottenham de a câștiga titlul în acest sezon, Gary Neville a dezvăluit că nu are încredere că echipa lui Postecoglou se poate menține în fruntea ierarhiei până la final.
Totodată, fostul fundaș a punctat că cei de la Spurs vor avea un program mai accesibil ținând cont de faptul că nu sunt angrenați în cupele europene și că ar putea profita de asta.
"Nu cred că sunt potențiali câștigători sau rivali la titlu. Sincer, nu cred că sunt. Cred că asta este ceva care se va stabili în următoarele câteva luni, dar dacă unele echipe nu sunt chiar acolo și Tottenham este în afara Europei, afară și din Carabao Cup... Au câteva săptămâni libere.
Dacă sunt în competiție în ianuarie, atunci de ce nu ar încerca să-și întărească puțin echipa și să se lupte, pentru că dacă Manchester City nu este acolo sau există un fel de derapaj de la Arsenal...
De ce să nu încerce? Nu cred, nu cred că sunt o echipă suficient de bună pentru a câștiga titlul, dar ceea ce fac în acest moment depășește toate așteptările și sunt cu adevărat frumos de privit. Ange Postecoglou face o treabă grozavă alături de ei", a adăugat Gary Neville, citat de Daily Mail.
În următoarea etapă din Premier League, Tottenham va juca weekend-ul viitor, pe teren propriu, contra celor de la Chelsea.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo