Eurosport
Guardiola, în extaz după victoria cu Everton: "Cea mai bună echipă din lume!" + Noutăți despre starea lui Haaland
De
Publicat 28/12/2023 la 09:39 GMT+2
Manchester City s-a impus aseară pe terenul celor de la Everton, scor 1-3, într-un meci contând pentru a 19-a etapă din Premier League. La finalul partidei, Pep Guardiola s-a arătat încântat de revenirea jucătorilor săi, lăudând mentalitatea acestora. Antrenorul a vorbit și despre revenirea lui Erling Haaland și Kevin De Bruyne.
Pep Guardiola après la victoire de Manchester City à Everton
Credit imagine: Imago
Manchester City a obținut aseară cea de-a 11-a victorie din acest sezon de Premier League, impunându-se în deplasare, cu scorul de 1-3, pe terenul celor de la Everton.
Gazdele au condus cu 1-0 la pauză, după golul lui Harrison din minutul 29, dar în repriza secundă jucătorii campioanei Angliei s-au mobilizat și au marcat de trei ori, prin Foden, Alvarez și Silva, adjudecându-și victoria.
La finalul partidei, Pep Guardiola a lăudat evoluția fotbaliștilor săi, arătându-se impresionat de ceea ce au reușit. Antrenorul a folosit cuvinte uriașe la adresa echipei lui și a dat de înțeles că City se va lupta pentru a ajunge din nou pe primul loc în clasamentul din Premier League.
Fotbal
Pep Guardiola, pus pe glume după parcursul dezastruos a lui Liverpool! "E terminată"
acum 7 ore
"De aceea suntem campioni mondiali, cea mai bună echipă din lume! Cu adevărat, un rezultat foarte important, o victorie uriașă pentru noi.
Sunt foarte mulțumit de cum am reacționat și de cât de special este acest grup de jucători, de mentalitatea pe care o avem în oase. Nu suntem în fruntea clasamentului, dar se pot întâmpla multe lucruri", a declarat Pep Guardiola, citat de Daily Mail.
Citește și:
Guardiola, detalii despre revenirea lui De Bruyne și Haaland
Tehnicianul campioanei Angliei a vorbit și despre starea în care se află cei doi mari absenți din lotul său, Erling Haaland și Kevin De Bruyne. Despre belgianul care nu a mai jucat din august, Guardiola a spus că acesta este foarte aproape de revenire pentru că a început deja antrenamentele cu echipa.
"Kevin este aproape, dar a resimțit o oboseală și trebuie să fim atenți. Când ai fost accidentat timp de trei luni, dacă nu te descurci bine cu stabilirea momentului potrivit pentru revenire, te poți accidenta din nou.
Accidentarea lui a fost gravă, trebuie să o ia pas cu pas, dar se antrenează cu noi și este atât de pozitiv încât se va întoarce curând. Mi-ar plăcea ca el să joace în următorul meci sau cu Huddersfield, dar ceea ce este important este să-l menținem în formă mult timp, nu doar pentru un meci sau altul", a spus Guardiola.
În ceea ce-l privește pe Haaland, antrenorul lui Manchester City a explicat faptul că acesta ar putea să mai rateze câteva partide pentru că recuperarea este dificilă.
"Încă nu s-a întors în echipă. Se simte mai bine, dar nu a făcut niciun antrenament cu întreg lotul. Sperăm că în ianuarie se poate întoarce la noi. El a fost foarte important de când a sosit, dar pe parcursul unui sezon întreg se pot întâmpla astfel de lucruri.
Nu sunt medic, dar a avut un stres în osul picioarului și e foarte dureros. Nu este un tip slab ca Phil Foden, este uriaș și înalt, așa că uneori recuperarea este mai dificilă. Când va fi bine, se va întoarce și va juca, dar medicii vin în fiecare dimineață și spun ce jucători sunt disponibili. Eu creez echipa și jucăm partidele", a conchis Pep Guardiola.
Până la finalul anului, Manchester City va mai juca sâmbătă după-amiază, de la ora 17:00, pe teren propriu, contra celor de la Sheffield Utd.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo