Eurosport
Joao Cancelo a rupt tăcerea, după plecarea de la Man. City! De ce îl acuză pe Guardiola?
De
Publicat 24/03/2024 la 17:50 GMT+2
Portughezul Joao Cancelo a avut o ieșire fără precedent în presa din lusitană, împotriva echipei de care aparține, Manchester City. Fotbalistul împrumutat la FC Barcelona a spus că a luat cea mai bună decizie plecând din curtea "cetățenilor".
Joao Cancelo is set to leave Man City after a reported bust-up with Pep Guardiola
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, nu s-a mai bazat pe Joao Cancelo de la jumătatea sezonului trecut. Tehnicianul spaniol a fost nemulțumit de atitudinea arătată de portughez, după ce l-a scos din primul 11, iar pentru fundaș au urmat două împrumuturi.
Acesta a evoluat la Bayern Munchen în a doua parte a sezonului trecut, iar în această stagiune este împrumutat la FC Barcelona. Chiar dacă viitorul său încă este incert, Cancelo a adus acuzații dure față de fostul său antrenor de la City, despre care spune că a mințit în unele aspecte:
"Au fost minciuni! Niciodată nu am fost un coleg de echipă rău și puteți să-i întrebați pe Nathan Ake sau pe Rico Lewis. Nu am niciun complex de superioritate sau inferioritate față de ei, dar asta este opinia antrenorului.
Cred că cei de la Manchester City au fost puțin nerecunoscători față de mine când au spus asta, pentru că am fost un jucător important al lor în ultimii ani. Nu mi-am lăsat niciodată mai prejos atașamentul față de club, sau față de fani. Îmi amintesc o dată când am fost jefuit, iar a doua zi jucam pe Emirates cu Arsenal.
Sunt lucruri pe care nu le uiți. DIn păcate lumea o să-și amintească ce zice mister Guardiola, fiindcă are mult mai multă putere decât mine", a declarat Cancelo, pentru A Bola.
Citește și:
Cancelo, atac fără precedent la adresa lui Man City
Chiar dacă a ratat câștigarea Ligii Campionilor în sezonul trecut, Cancelo spune că nu regretă faptul că a plecat la Bayern în sezonul trecut și consideră că a făcut cea mai bună alegere plecând de la City:
"Anumite lucruri au dictat ca eu să fiu împrumutat la Bayern în sezonul trecut. Nu am niciun regret, chiar dacă City a câștigat Liga Campionilor. Simt că am făcut alegerea cea bună, mergând la o echipă care mă dorea cu adevărat. A fost un club care mi-a oferit enorm în cele 6 luni petrecute acolo”, a adăugat Cancelo.
Portughezul ajuns la 29 de ani mai are contract cu City până în 2027. Jucătorul își dorește să rămână la FC Barcelona și din sezonul viitor, dar președintele Joan Laporta a spus că atât el, cât și Joao Felix, vor fi împrumutați din nou în cazul în care echipele de care aparțin nu se vor opune.
Astfel, Cancelo va rămâne sub contract cu Manchester City cel puțin încă un sezon, înainte ca acesta să fie transferat definitiv de la clubul englez.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo