Eurosport
Jucătorul lui Tottenham, Destiny Udogie, victimă a rasismului: "Suntem dezgustați!"
De
Publicat 02/10/2023 la 16:07 GMT+3
Destiny Udogie, fundașul stânga al lui Tottenham Hotspur, a fost victima abuzurilor rasiale pe social media. Fanii lui Liverpool au avut remarci rasiste față de italianul de 20 de ani pe pagina acestuia de Instagram. Reacția oficială a clubului nu a întârziat să apară.
Gustavo Hamer of Sheffield United is challenged by Destiny Udogie of Tottenham Hotspur during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Sheffield United at Tottenham Hotspur Stadium on September 16, 2023 in London, England.
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
După meciul câștigat în fața lui Liverpool cu scorul de 2-1, Destiny Udogie a postat o fotografie pe contul său de Instagram. Pe lângă felicitările primite din partea colegilor, secția de comentarii s-a umplut cu remarci rasiste față de tânărul italian. Acesta a fost cel care a provocat ambele cartonașe galbene ale lui Diogo Jota, care în mai puțin de două minute a fost eliminat. Fanii "Cormoranilor" au fost serios călcați pe nervi.
Udogie, abuzat rasial pe Instagram
Comentariile cu pricina au fost inacceptabile, astfel clubul din nordul Londrei a emis un comunicat oficial luni dimineață, în legătură cu această situație: "Suntem dezgustați de mesajele rasiste îndreptate spre Destiny Udogie de pe social media în urma meciului de sâmbătă contra lui Liverpool. Vom colabora cu Premier League pentru a interveni, acolo unde este posibil, și pentru a identifica acești indivizi. Suntem alături de tine Destiny!"
Reacția fotbalistului încă nu a apărut, acesta petrecându-și ziua liberă la Paris, înainte de a reveni la antrenamentele conduse de Ange Postecoglou.
Premier League are toleranță zero pentru rasism. Derapaje de acest tip sunt pedepsite cu interdicție pe stadioane dar și cu închisoarea. Acesta a fost cazul unui presupus fan care l-a insultat pe Ivan Toney, atacantul lui Brentford. Remarcile rasiste față de internaționalul englez au fost pedepsite. Individul a primit interdicție pe stadioane timp de 3 ani și 4 luni de închisoare, care au devenit 2 ani de probațiune.
Citește și:
Destiny Udogie a fost cumpărat de Tottenham în vara anului trecut de la Udinese, dar tânărul fundaș stânga a mai petrecut un sezon în Serie A, fiind împrumutat. Ange Postecoglou a decis să îl păstreze în lotul primei echipe în acest sezon, iar italianul nu a dezamăgit. Este titularul postului de fundaș stânga, jucând 7 meciuri în Premier League și reușind 2 pase decisive.
Tottenham își continuă lupta la vârf în Premier League cu o deplasare la Luton Town, sâmbătă. Trupa lui Postecoglou se află pe locul 2 la un singur punct de liderul Manchester City.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo