Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool, în colaps în Premier League! Salah, ceartă incredibilă cu Jurgen Klopp, la egalul cu West Ham

Dani Morar

Publicat 27/04/2024 la 16:30 GMT+3

Liverpool și West Ham au remizat, scor 2-2, într-un meci din etapa a 35-a din Premier League. A fost al 3-lea meci fără victorie în ultimele 6 runde pentru formația antrenată de Jurgen Klopp, care nu mai are nicio șansă la titlu.

Mohamed Salah of Liverpool clashes with Jurgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Liverpool nu se regăsește și pare că s-a prăbușit în acest final de sezon în Premier League. Echipa antrenată de Jurgen Klopp a obținut doar o remiză pe terenul lui West Ham, ratând ocazia de a o egala la puncte pe Arsenal. Partida a fost marcată de cearta dintre Mo Salah și Jurgen Klopp, din momentul în care egipteanul era introdus pe gazon.
Partida a început cu prima ocazie la poarta lui Alisson. Kudus a trimis periculos în careu, dar Virgil Van Dijk a fost la post și a îndepărtat pericolul.
După un sfert de oră de joc, Jarrod Bowen și-a încercat și el norocul cu un șut pe jos din marginea careului, dar portarul lui Liverpool a reținut fără probleme.
"Cormoranii" puteau deschide scorul în minutul 40. Luis Diaz și-a făcut o minge spre interior și a trimis la colțul scurt, pe jos. Balonul trimis de columbia a lovit bara, după care a ricoșat în exterior.
West Ham a deschis scorul chiar înainte de pauză, după o centrare venită din partea stângă a atacului. Mohammed Kudus a trimis în careu, iar Jarrod Bowen a reluat cu capul, învingându-l pe Alisson, care a atins mingea cu vârful degetelor.
Bowen a devenit primul jucător din istoria lui West Ham care marchează minim 20 de goluri într-un singur sezon, în toate competițiile, de la apariția Premier League încoace.
Repriza secundă a început cu ocazia de egalare a lui Liverpool. Luis Diaz i-a pasat în marginea careului lui Gravenberch, iar olandezul a vrut să rupă poarta, dar șutul său a trecut puțin peste transversală.
Oaspeții au egalat în minutul 48. Luis Diaz a pasat scurt pentru Robertson, cel care a fost nevoit să controleze mingea pe un spațiu mic și să șuteze perfect la colțul scurt.
Andy Robertson a ajuns la 9 goluri pentru Liverpool în Premier League, tot atâtea câte au marcat în acest tricou și Christian Benteke, David N’Gog și Titi Camara.
Liverpool a făcut 2-1 în minutul 65, după o fază în care a avut o doză mare de șansă. Alexander Arnold a trimis la colțul lung din corner, iar Gakpo a șutat rău, dar mingea s-a izbit de Tomas Soucek, care a trimis în propria poartă.
West Ham a restabilit din nou egalitatea cu 13 minute înainte de final. Bowen a centrat perfect pentru Michail Antonio, care a înscris cu o lovitură de cap.
O fază incredibilă a avut loc în minutul 81, atunci când Klopp i-a trimis în teren pe Salah, Darwin Nunez și Joe Gomez. Salah a fost nervos deoarece a intrat atât de târziu și s-a certat cu antrenorul german chiar înainte de a pătrunde pe gazon, fiind ținut cu greu în frâu de către Nunez.
Liverpool era aproape de a da lovitura cu un minut înainte de final, după un contraatac purtat de Salah. Elliot a trimis un șut superb din marginea careului, dar mingea s-a izbit de bara transversală.
Citește și:

West Ham – Liverpool: Echipele de start:

West Ham: Areola - Coufal, Zouma, Ogbonna, Emerson - Soucek, Alvarez - Bowen, Paqueta, Kudus – Antonio

Liverpool: Alisson - Trent Alexander-Arnold, Quansah, Virgil van Dijk, Robertson - Mac Allister, Endo, Gravenberch - Diaz, Gakpo, Elliot
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo