Lovitură pentru Klopp! Robertson s-a accidentat la umăr și va rata următoarele meciuri

Fundașul stânga al lui Liverpool, Andy Robertson, a fost nevoit să părăsească terenul în minutul 44 al meciului dintre Spania și Scoția, încheiat cu scorul de 2-0. Căpitanul scoțienilor s-a accidentat la umăr după un duel cu portarul spaniol, Unai Simon.

Andy Robertson

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
În urma acestui duel, Robertson și-a dislocat umărul, fiind nevoit să părăsească terenul înainte de terminarea primei reprize. Primele semne nu au arătat prea bine, iar acesta ar putea să rateze următoarele meciuri ale lui Liverpool, programate după pauza internațională.
Fotbalistul lui Liverpool a ieșit de pe teren cu mâna dreaptă înfășurată în tricoul de joc. Acesta va zbura astăzi în Anglia pentru examinări detaliate și pentru a se determina perioada exactă pe care o va petrece pe tușă.
Accidentarea lui Robertson a îngreunat misiunea Scoției în fața ibericilor. Un punct ar fi fost de ajuns ca echipa lui Steve Clarke să își asigure încă de ieri biletele pentru EURO 2024. În aceste condiții, după înfrângerea suferită, britanicii trebuie să mai aștepte o lună până la sărbătoarea calificării.
Citește și:

Accidentarea lui Robertson, veste groaznică pentru Liverpool

Liverpool va suferi cel mai mult de pe urma absenței lui Robertson. Acesta a fost integralist în toate meciurile din Premier League și a marcat o dată. Rezerva lui este Kostantinos Tsimikas, care a evoluat doar 4 minute în campionat, fiind soluția lui Klopp pentru celelalte competiții. Grecul a semnat recent un nou contract cu echipa de pe Merseyside până în 2027.
După această pauză destinată echipelor naționale, Liverpool va disputa derby-ul local, împotriva lui Everton. Trupa lui Klopp vine după un rezultat de egalitate în deplasarea de la Brighton, iar Everton a bifat a doua victorie a sezonului după 3-0 cu Bournemouth.
Liverpool se află în acest moment pe locul 4 al clasamentului din Premier League cu 17 puncte, fiind la doar 3 de liderul surpriză, Tottenham, care este la egalitate de puncte cu Arsenal.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo