Manchester City câștigă ultimul meci al anului, cu Sheffield! Cum s-a celebrat momentul, pe Etihad

Manchester City a încheiat anul 2023 cu o victorie, scor 2-0, pe teren propriu, în fața celor de la Sheffield United. Rodri și Julian Alvarez au marcat golurile echipei antrenate de Pep Guardiola, care urcă pentru moment pe locul 3, peste Arsenal.

Manchester City's Spanish midfielder #16 Rodri (C) celebrates with teammates after scoring the opening goal of the English Premier League football match between Manchester City and Sheffield United at the Etihad Stadium in Manchester

Credit imagine: Getty Images

Manchester City s-a impus cu 2-0 în ultima partidă a anului și va avea o misiune dificilă în cursa pentru apărarea titlului din Premier League. Sheffield United nu a creat mari probleme pe Etihad, într-o partidă dominată total de gazde.
Manchester City a profitat de faptul că ultima partidă a anului a avut loc pe Etihad, iar clubul a decis să prezinte toate trofeele cucerite în 2023 în fața fanilor. 5 titluri majore și-au trecut în palmares "cetățenii", dintre care: UEFA Champions League, Premier League, Cupa Angliei, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
Echipa lui Pep Huardiola a deschis scorul după numai 14 minute, în urma unei acțiuni foarte frumoase a lui Rodri. Mijlocașul a depășit elegant un adversar și a trimis un șut plasat la colțul lung, învingându-l pe Foderingham pentru 1-0.
Până la pauză, City și-a mai creat câteva ocazii, dar niciuna foarte periculoasă. Mai întâi, Kyle Walker și-a încercat norocul de la distanță, dar a trimis mult pe lângă poartă, iar apoi Jack Grealish a încercat o pasă filtrantă, dar fără mare succes.
Julian Alvarez, jucătorul care a cucerit tot ce se putea în sezonul trecut, a dublat avantajul lui City după o oră de joc. Oscar Bobb a ținut excelent de minge, după care i-a pasat în careu lui Foden. Englezul a trimis în fața porții, iar argentinianul a îndeplinit o simplă formalitate și a înscris.
Alvarez putea face dubla cu un sfert de oră înainte de final, profitând de o greșeală uriașă a goalkeeperului advers. Foderingham a încercat să degajeze, dar a trimis în piciorul adversarului său, iar mingea a trecut de puțin pe lângă bara din dreapta.
City – Sheffield s-a încheiat 2-0, o victorie fără emoții pentru gazde, care așteaptă partida lui Arsenal cu Fulham pentru a vedea pe ce loc încheie anul.
De la aceeași oră cu meciul lui City s-a jucat și Aston Villa – Burnley. Unai Emery și compania au izbutit o nouă victorie, scor 3-2, golurile fiind marcate de Bailey, Diaby și Douglas Luiz. Villa se află pe locul 2 în acest moment, la egalitate de puncte cu liderul Liverpool.
Manchester City – Sheffield: Echipele de start:

Premier League – rezultatele zilei

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo