Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City – Tottenham 3-3 | Spectacol pe Etihad, iar Haaland&Co pierd locul 2 în Premier League

Dani Morar

Actualizat 03/12/2023 la 20:30 GMT+2

Manchester City și Tottenham au oferit un meci foarte bun pe Etihad, pe care gazdele l-au câștigat au fost aproape de a-l câștiga. Oaspeții au egalat în utlimul minut al timpului regulamentar, iar formația antrenată de Pep Guardiola cade pe locul 3 în premier League, sub Arsenal și Liverpool.

Erling Haaland en el Manchester City-Tottenham

Credit imagine: Getty Images

Manchester City a remizat cu Tottenham, scor 3-3, într-o partidă extrem de spectaculoasă, jucată imediat după un alt meci nebun: Liverpool – Fulham 4-3. Echipa lui Guardiola a obținut un punct și cade pe locul 3 în Premier League, la un punct în spatele lui Liverpool și 3 sub Arsenal.
Prima mare ocazie le-a aparținut celor de la Manchester City. Jeremy Doku a preluat o pasă în careul advers și a trimis un șut blocat de Guglielmo Vicario.
Tottenham a plecat pe un contraatac extrem de rapid. Heung Min Son a primit mingea la mijlocul terenului și a plecat glonț spre poarta lui Ederson, pe care l-a executat cu un șut pe jos.
Sud-coreeanul și-a marcat în propria poartă 137 de secunde mai târizu, iar gazdele au restabilit egalitatea. Este abia al doilea jucător din Premier League care marchează în ambele porți în primele 10 minute ale unui meci, după Gareth Barry, într-un Aston Villa – Charlton, în mai 1999.
După o jumătate de oră, City a construit o fază de manual. Doku i-a pasat în careu lui Alvarez, iar argentinianul a trimis mai departe pentru Foden, care a avut de îndeplinit mai mult o simplă formalitate și a făcut 2-1.
Oaspeții au egalat în minutul 69, după ce Giovani Lo Celso a finalizat perfect un atac. Argentinianul a trimis cu stângul la colțul lung, din afara careului, și a marcat, chiar dacă Ederson a reușit să atingă mingea.
Lo Celso marchează pentru a doua etapă consecutivă în Anglia, asta după ce reușise doar un gol în precedentele 58 de apariții în competiție. Două din cele 3 goluri ale sale în Premier League au fost înscrise împotriva lui City.
Grealish și-a adus echipa în avantaj în minutul 81 și părea că totul se îndreaptă spre o victorie. Kulusevksi a dat lovitura în ultimul minut, iar scorul final al partidei a fost 3-3.
City va avea o partidă grea etapa viitoare împotriva lui Aston Villa, după ce Grealish și Rodri au văzut câte un cartonaș galben și au fost suspendați, iar Jeremy Doku a părăsit gazonul accidentat.
Citește și:

Manchester City – Tottenham: Echipele de start

  • Manchester City: Ederson - Walker, Dias, Gvardiol - Akanji, Rodri - Foden, Alvarez, Bernardo, Doku - Haaland
Rezerve: Ake, Bobb, Gomez, Grealish, Kovacic, Lewis, Ortega, Phillips, Stones
Antrenor: Pep Guardiola
  • Tottenham: Vicario - Porro, Emerson, Davies, Udogie - Bissouma, Lo Celso - Johnson, Kulusevski, Gil - Son
Rezerve: Austin, Donley, Dorringhton, Forster, Hojbjerg, Richarlison, Santiago, Skipp, Veliz
Antrenor: Ange Postecoglou
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo