Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City, victorie categorică în fața lui Burnley! Haaland a revenit pe teren după 2 luni

Dani Morar

Actualizat 31/01/2024 la 23:30 GMT+2

Manchester City a câștigat, pe teren propriu, în fața lui Burnley, scor 3-1. Julian Alvarez a marcat o dublă chiar de ziua sa de naștere, iar Erling Haaland a revenit pe teren după o pauză de aproape de 2 luni, din cauza unei accidentări.

Manchester City-Burnley.

Credit imagine: Getty Images

Manchester City s-a impus fără emoții în fața lui Burnley, într-o partidă din etapa a 22-a din Premier League. Elevii lui Pep Guardiola au terminat partida cu 3 goluri marcate și unul primit, revenind pe locul 2 în clasament.
City a deschis scorul în minutul 16, după un atac prelungit. Matheus Nunes a centrat cu piciorul stâng în 6 metri, iar Julian Alvarez a trimis simplu cu capul pentru 1-0.
6 minute mai târziu, același Alvarez a făcut dubla. Kevin De Bruyne a executat o lovitură liberă, iar toată lumea se aștepta la o centrare. Belgianul a luat prin surprindere apărarea adversă și i-a pasat argentinianului, care a trimis în plasă din interiorul careului.
Julian Alvarez este al 10-lea jucător care înscrie minim două goluri de ziua sa de naștere în campionatul Angliei. Argentinianul a împlinit astăzi 24 de ani și e cel mai tânăr care reușește această performanță în Premier League.
De asemenea, Kevin De Bruyne a ajuns la 104 assisturi în Premier League, aflându-se pe locul 3 în top all time. Doar Ryan Giggs, cu 162 de pase decisive, și Cesc Fabregas, cu 111, au mai multe în prima ligă engleză.
Rodri a majorat diferența gazdelor la fix un minut după pauză. Phil Foden a purtat o acțiune în flancul drep și a pasat în 16 metri pentru jucătorul adus în 2019 de la Atletico Madrid, care a finalizat cu un șut plasat.
Un alt eveniment important a avut loc în minutul 71 al partidei. Erling Haaland a revenit pe teren după o pauză de aproape 2 luni. Norvegianul nu a mai jucat de pe 6 decembrie, dintr-un meci cu Aston Villa, și a intrat în locul lui De Bruyne.
Oaspeții au redus din diferență în prelungiri, iar Manchester City – Burnley s-a încheiat 3-1, iar "cetățenii" au revenit pe locul 2 în Premier League, cu 41 de puncte, după 21 de meciuri disputate.
Citește și:

Manchester City – Burnley: Echipele de start:

Echipele de start
Manchester City: Ederson, Lewis, Stones, Ake, Gvardiol, Rodri, Nunes, Foden, de Bruyne, Doku, Alvarez.
Rezerve: Bobb, Dias, Gomez, Grealish, Haaland, Kovacic, Ortega, Silva, Walker.
Antrenor: Pep Guardiola
Burnley: Tafford, Al Dakhil, Ekdal, O'Shea, Vitinho, Gudmundsson, Bergem Brownhill, Odobert, Amdouni, Foster.
Rezerve: Bruun Larsen, Cork, Cullen, Fofana, Massengo, Muric, Ramsey, Roberts, Zaroury
Antrenor: Kompany.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo