Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester United a pus ochii pe portarul care i-ar putea lua locul lui Onana! Cine e ținta "diavolilor"

Bianca Dumitru

Publicat 26/09/2023 la 11:06 GMT+3

Manchester United a avut un start dificil de sezon, înregistrând 3 victorii și 4 înfrângeri în Premier League și Champions League. Oficialii de pe Old Trafford au început să se gândească la câțiva jucători pe care și-i doresc pentru a întări echipa, iar unul dintre cei vizați este Jan Oblak.

Andre Onana

Credit imagine: Getty Images

Manchester United a avut un start oscilant de sezon, nereușind să lege mai multe rezultate pozitive. Echipa lui Erik ten Hag a înregistrat 3 victorii și 4 înfrângeri în campionat și în Champions League.
În clasamentul din Premier League, United este pe locul 9, cu 9 puncte după 6 etape, iar în cupele europene, "diavolii" au fost învinși în prima etapă a grupelor de Bayern, scor 4-3.
Manchester United a încasat 14 goluri în cele 7 meciuri disputate, iar șefii clubului nu sunt foarte mulțumiți de prestațiile lui Andre Onana, transferat în vară pentru a-i lua locul lui David De Gea.
Camerunezul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor celor de pe Old Trafford, iar conform presei internaționale, aceștia ar fi început să-i caute un înlocuitor.
Potrivit jurnaliștilor de la Fichajes.net, ținta "diavolilor" este Jan Oblak, portarul care și-a prelungit anul trecut contractul cu Atletico Madrid până în 2028. În ciuda perioadei lungi pe care o mai are în înțelegerea cu echipa lui Diego Simeone, slovenul ar putea fi în ultimul său sezon pe Civitas Metropolitano.
Asta pentru că el ar fi cerut, la reînnoirea contractului, prezența unei clauze care să-i permită să plece mai devreme de la Atletico. Concret, este vorba despre faptul că madrilenii ar fi obligați să negocieze cu cluburile care fac oferte importante pentru Oblak.
Goalkeeper-ul de 30 de ani a fost în mai multe rânduri pe lista celor de la United, iar el a spus de mai multe ori că își dorește să ajungă să joace la o echipă din Premier League. Rămâne de văzut dacă șefii de pe Old Trafford vor înainta o ofertă și cum vor decurge negocierile cu oficialii lui Atletico.
Citește și:

Onana și-a cerut scuze după Bayern - Manchester United 4-3

La finalul partidei cu Bayern, portarul celor de la Manchester United s-a arătat extrem de afectat de rezultat. Andre Onana a cerut să facă declarații pentru a avea ocazia să-și ceară scuze public de la coechipierii săi, asumându-și vina pentru înfrângere.
"Este greu să pierzi în acest fel pentru că la început am jucat foarte bine. După greșeala mea am pierdut controlul jocului. Este o situație dificilă pentru noi, pentru mine mai ales că eu sunt cel care a dezamăgit echipa. Din cauza mea nu am câștigat, dar trebuie să mergem mai departe. Aceasta este viața portarilor...
Am fost foarte buni la minge, ei nu și-au creat nicio ocazie. Primul șut pe poartă am făcut o greșeală. așa că cred că a fost punctul cheie al jocului. Echipa a căzut din cauza acelei greșeli. Trebuie să învăț din ea și să fiu puternic, să merg mai departe. Nu este o situație ușoară, dar sunt foarte mulțumit de revenirea echipei, ne-am luptat până la final.
Am multe de dovedit pentru că startul meu la Manchester nu a fost atât de bun, nu cum voiam eu. Acesta a fost unul dintre cele mai proaste jocuri ale mele și este dificil pentru că avem o ambiție mare.
Suntem un club mare și vrem să câștigăm totul. Este o perioadă grea și trebuie să fim împreună și să continuăm să muncim din greu", a declarat Onana pentru TNT Sports.
Pentru United urmează în această seară, de la ora 22:00, duelul cu Crystal Palace, contând pentru 16-imile EFL Cup. În weekend, echipa lui Ten Hag o va înfrunta tot pe formația lui Hodgson, de această dată în campionat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo