Eurosport
Manchester United și Borussia Dortmund pregătesc un schimb interesant de jucători! Cine sunt cei vizați
De
Publicat 08/12/2023 la 15:39 GMT+2
Oficialii celor de la Manchester United și Borussia Dortmund negociază în această perioadă pentru un schimb interesant de jucători. Fotbaliștii despre care se discută sunt Jadon Sancho și Donyell Malen.
Erik ten Hag notuje fatalny początek sezonu z United
Credit imagine: Getty Images
Oficialii celor de la Manchester United și Borussia Dortmund s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre un schimb interesant de jucători.
Nemții ar fi interesați să-l readucă în Bundesliga pe Jadon Sancho, fotbalist pe care l-au transferat pe Old Trafford în vara anului 2021, în schimbul sumei de 85 de milioane de euro.
Atacantul englez a intrat într-un conflict cu antrenorul Erik ten Hag la începutul lunii septembrie, astfel că a fost exclus din lot și nu a mai jucat deloc. Cei de la Dortmund vor să-i ofere o ieșire din această situație și ar vrea să-l readucă la echipă.
Potrivit jurnaliștilor de la Bild, cittați de Mundo Deportivo, șefii de pe Signal Iduna Park ar fi interesați să dea un jucător la schimb pentru transferul lui Sancho. Este vorba chiar de fotbalistul pe care l-au transferat în urmă cu doi ani pentru a-l înlocui pe englezul plecat în Premier League.
Acesta este Donyell Malen, un atacant olandez de 24 de ani, care are o cotă de piață de 35 de milioane de euro. Nemții îl evaluează la aproximativ 30 de milioane de euro și ar fi dispuși să-l trimită la Manchester în schimbul lui Jadon Sancho.
Rămâne de văzut dacă oficialii de pe Old Trafford vor accepta oferta celor de la Dortmund. Cert este că englezul are șanse uriașe să pleceî n această iarnă de la United pentru că se pare că, atât timp cât Erik ten Hag va sta pe banca tehnică, el nu va mai prinde minute.
Citește și:
RIO FERDINAND, DESPRE CONFLICTUL DINTRE SANCHO ȘI TEN HAG
Rio Ferdinand, expert la TNT Sports, a comentat în această toamnă conflictul dintre Ten Hag și Jadon Sancho. Fostul fotbalist crede că antrenorul doar încearcă să obțină ce e mai bun de la jucătorul său, care nu ar fi trebuit să posteze public mesajul de la care a plecat totul.
Ferdinand susține că pe vremea lui Sir Alex Ferguson nu s-ar fi întâmplat astfel de lucruri și crede că, în acest caz, trebuie luată cea mai bună decizie pentru club.
"Cred că Ten Hag încearcă să găsească o cale să îl facă pe jucător să rămână pozitiv și concentrat pe teren. Cred că încearcă diferite modalități și cred că ăsta e doar un alt fel de a încerca să obțină o reacție din partea jucătorului.
Toți antrenorii o fac într-un mod sau altul. Am fost surprins. În mod normal, nu vezi jucătorii să răspundă prin declarații publice. Sigur a existat un dialog între ei dacă ambii au vorbit public despre asta.
Fiecare că le place sau nu, ambii au făcut asta. Acum se pune problema despre ce e mai bine pentru Manchester United, ce e mai bine pentru Sancho și ce e mai bine pentru antrenor. Trebuie să aibă o conversație onestă și să decidă între ei.
Cred că Ten Hag vrea să ajungă la jucătorul care zace în Sancho. Pe vremea lui Sir Alex Ferguson nu cred că era vreun jucător care să vină să vorbească public aceste lucruri", a declarat Rio Ferdinand, în septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo