Eurosport
Manchester United, victorie pe teren propriu contra lui Newcastle. Chelsea a învins-o pe Brighton
De
Publicat 15/05/2024 la 23:08 GMT+3
Manchester United nu mai are nicio șansă să prindă vreun loc de cupă europeană prin clasamentul din Premier League, în ciuda victoriei obținută pe teren propriu în fața lui Newcastle. "Diavolii roșii" aveau nevoie de un pas greșit al lui Chelsea, însă elevii lui Pochettino s-au impus în deplasarea contra lui Brighton. Astfel, elevii lui Ten Hag speră să câștige Cupa Angliei contra lui Man. City.
Kobbie Mainoo of Manchester United (C) celebrates with Alejandro Garnacho of Manchester United (R) and Bruno Fernandes of Manchester United (L) after scoring their 1st goal during the Premier League match between Manchester United and Newcastle United at
Credit imagine: Getty Images
Seara de miercuri a marcat disputarea ultimelor meciuri înainte de ultima etapă din Premier League. Manchester United a dat piept cu Newcastle, în timp ce Chelsea s-a deplasat la Brighton, în două meciuri-restante contând pentru etapa cu numărul 34.
Pe Old Trafford, Manchester United a început mult mai bine meciul, iar după câteva ocazii mari a deschis scorul prin Kobbie Mainoo. La câteva minute distanță, jucătorii lui Eddie Howe au solicitat acordarea unui penalty, însă au fost refuzați după analiza VAR. Newcastle a dat în cele din urmă lovitura în startul reprizei secunde, printr-un gol înscris de Anthony Gordon.
United a dat replica imediat prin Amad Diallo, care a înscris pentru 2-1 cu un șut din marginea careului. Elevii lui Ten Hag și-au majorat avantajul în minutul 84 prin Rasmus Hojlund, care a fost găsit perfect de Bruno Fernandes și l-a învins pe Martin Dubravka.
Cu toate acestea, Newcastle a înscris ultimul gol prin Lewis Hall în minutul 90+2. "Coțofenele" nu au mai avut însă forța să egaleze, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 3-2.
Citește și:
Chelsea i-a privat lui United șansa de a accede în cupele europene prin intermediul clasamentului de premier league
În celălalt meci disputat miercuri seara, Chelsea s-a impus în fața lui Brighton, grație golurilor înscrise de Cole Palmer și Christopher Nkunku. Pentru gazde a marcat Danny Welbeck. În urma victoriei obținută de elevii lui Pochettino, un lucru este cert, și anume că Manchester United nu va obține un loc de cupă europeană prin intermediul poziției din campionat.
"Diavolii roșii" aveau nevoie de un pas greșit al lui Chelsea, ocupanta ultimului loc disponibil de cupă europeană, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În prezent, United este la trei puncte distanță de "albaștri", însă problema sa este golaverajul, criteriul principal de departajare.
Chelsea are un golaveraj de +13, în timp ce Man. United de -3, iar lucrurile sunt clare, asta și pentru că între cele două formații se mai află și Newcastle, care e la egalitate de puncte cu echipa de pe Old Trafford.
Astfel, United va mai avea o singură șansă să obțină un loc de cupă europeană, și anume FA Cup, unde va trebui să o învingă pe Manchester City dacă își va dori să spere la un loc în Europa League. În campionat, cursa pentru ultimele două locuri, și anume 5 și 6, rămâne deschisă între trei echipe, însă chiar toate se pot califica dacă se îndeplinește o anumită condiție, și anume ca City să câștige Cupa Angliei.
Cursa pentru cupele europene înainte de ultima etapă
5. Tottenham - 63 pct. (golaveraj +10) - trimite în Europa League
6. Chelsea - 60 pct. (golaveraj +13) - trimite în Conference League / trimite în Europa League dacă Man. City câștigă FA Cup
7. Newcastle - 57 pct. (golaveraj +21) - nu este loc de cupă europeană / poate trimite în Conference League dacă Man. City câștigă FA Cup
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo