Mazilu nu va juca în Premier League din iarnă! Dezvăluiri importante: "Așa e făcut contractul"

Adrian Mazilu a semnat cu Brighton, urmând a li se alătura englezilor în ianuarie 2024. Cristian Cernodolea, un avocat sportiv implicat în acest transfer, a dezvăluit ce se va întâmpla cu românul de 18 ani din a doua parte a acestui sezon.

Adrian Mazilu

Credit imagine: Getty Images

Adrian Mazilu a semnat în iulie cu Brighton, anunțul oficial fiind făcut de jurnalistul Fabrizio Romano, care a publicat și o fotografie din momentul în care cele două cluburi au bătut palma. Mai mult, Romano a anunțat și faptul că Farul va încasa 3 milioane de euro în schimbul tânărului fotbalist, care li se va alătura englezilor în ianuarie 2024.
Acum, un avocat sportiv implicat în transferul lui Mazilu a dezvăluit câteva aspecte noi din înțelegerea românului cu clubul din Premier League.
Cristian Cernodolea a dezvăluit că cei de la Brighton l-au transferat pe fotbalistul celor de la Farul pentru echipele de tineret și că, cel mai probabil, Mazilu va fi împrumutat în a doua jumătate a acestui sezon.
Avocatul a spus că extrema de 18 ani știe aceste amănunte din timpul negocierilor și că le-a acceptat pentru că își dorește să ajungă să joace în Premier League.
"Mazilu a plecat la Brighton pentru echipele U21, U23, așa este și făcut contractul, nu este un contract de primă echipă. Dacă ar fi să fac o previziune, îl văd undeva în Belgia, Olanda, sub formă de împrumut.
Nu cred că Mazilu intră în planurile lui Brighton pentru a se integra în circuitul primei echipe, nu la început. În partea a doua a acestui sezon nu cred că se vor baza pe el.
Mazilu și-a asumat asta, a avut pe masă salarii cel puțin duble sau chiar triple de la alte cluburi, dar el a decis să aleagă Brighton, pentru că visul lui e să joace în Premier League. Nu știu câți fotbaliști români ar face o astfel de alegere, e un semn bun.
Acum urmează ca Adi să demonstreze că poate face parte din angrenajul primei echipe", a declarat Cristian Cernodolea pentru GSP.
Citește și:

"Mazilu are marjă de creștere"

Cernodolea a comentat și cum a fost posibil transferul lui Mazilu la Brighton în ciuda Brexit-ului și a punctat și care sunt calitățile românului, de la care se așteaptă la o creștere importantă.
"Pe Mazilu îl avantajează un aspect. Până în acest sezon, era dificil pentru un jucător din România să primească viză de Marea Britanie, după Brexit. Însă de anul acesta s-a schimbat sistemul.
Cluburile vor avea până la 4 locuri de alocat jucătorilor din orice țară, fără să se mai țină cont de niciun criteriu, trebuie doar ca fotbaliștii aceia să fie considerați foarte talentați.
Mazilu are o structură fizică bună, va putea să pună masă musculară, să crească în intensitate, are marjă de creștere", a adăugat avocatul sportiv.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo