Pep Guardiola a răbufnit: "Dacă era vorba de bani, aceste 3 echipe ar fi trebuit să câștige TOT, nu noi"

Manchester City se pregătește pentru ce va fi probabil cel mai important meci din acest sezon, și anume restanța cu Tottenham care o poate apropia sau îndepărta de titlul de campioană. Înainte de partida de la Londra, Pep Guardiola a avut un discurs vehement la adresa contestatarilor echipei sale care spun că trupa de pe Etihad câștigă doar datorită banilor investiți.

Moment: Soccer Guardiola EMBARGO

Credit imagine: SNTV

Manchester City urmează să dispute în această seară un meci enorm în lupta la titlu cu Arsenal. Trupa lui Guardiola va da piept cu Tottenham la Londra, într-un meci-restanță, iar o victorie o poate duce pe primul loc, în fața "tunarilor", cu o singură etapă rămasă în joc.
Înainte de duelul extrem de important din nordul Londrei, Pep Guardiola a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte, inclusiv hegemonia lui Manchester City din ultimii ani de Premier League.
Tehnicianul catalan a atacat contestatarii clubului său, care o acuză pe Man. City că a făcut campionatul din Anglia să fie plictisitor și că se impune doar din cauza banilor. Pep a răbunfit și a spus că dacă ar fi vorba de bani, Manchester United, Chelsea sau Arsenal ar fi trebuit să câștige, deoarece ele cheltuie mai mult decât echipa sa.
"(n.r. Campionatul din Anglia) Este plictisitor? Nu este. E atât de dificil. Spuneți că e vorba de bani? Dacă ăsta era criteriul (n.r. de a cuceri titluri), Man. United ar fi trebuit să câștige TOATE tilurile. Pe locul doi, Chelsea, TOATE titlurile. Pe trei, Arsenal, TOATE titlurile.
Asta pentru că ei au cheltuit mai mulți bani în ultimii cinci, șase ani decât noi. Ei ar trebui să fie acolo (n.r. în top) și nu sunt acolo", a spus răspicat antrenorul catalan.
Citește și:

Guardiola, față în față cu istoria alături de Manchester City

Echipa lui Pep poate deveni prima din istoria campionatului englez care să cucerească patru titluri consecutive, iar antrenorul de pe Etihad a abordat și acest aspect, punctând cât de dificilă este această realizare. În acest sens, Guardiola a numit câteva dinastii ale fotbalului din Albion care în ciuda succesului imens, nu au reușit să câștige de patru ori campionatul la rând.
"Nicio echipă nu a mai câștigat patru titluri consecutive în Anglia, asta arată cât de dificil este. Altfel, Liverpool în anii '80 ar fi reușit, Sir Alex Ferguson în anii '90 ar fi reușit, Chelsea cu Roman Abramovich și Mourinho ar fi reușit, Arsenal cu Wenger ar fi reușit. Nu au făcut-o", a mai spus Pep.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo