Eurosport
Pep Guardiola l-a identificat pe antrenorul potrivit să-i ia locul la Manchester City
De
Publicat 20/10/2023 la 11:55 GMT+3
Pep Guardiola mai are contract cu Manchester City până în 2025. Antrenorul l-ar fi găsit deja pe cel pe care îl consideră potrivit să-i ia locul pe Etihad, arătându-se impresionat de Roberto De Zerbi, antrenorul celor de la Brighton.
Pep Guardiola
Credit imagine: Getty Images
Pep Guardiola este antrenorul lui Manchester City din 2016, timp în care a câștigat 15 trofee. Spaniolul mai are contract cu campioana en-titre din Premier League până în 2025.
Chiar dacă momentul despărțirii sale de "cetățeni" este încă departe, antrenorul pare că l-a găsit deja pe cel pe care îl consideră cel mai potrivit să-i ia locul pe Etihad.
Conform jurnalistului James Ducker, este vorba despre Roberto De Zerbi, tehnicianul celor de la Brighton, care l-a impresionat pe Guardiola prin ceea ce a reușit pe banca "pescărușilor".
Sezonul trecut, după meciul retur dintre City și Brighton, Guardiola le-ar fi spus unor jucători din echipa lui De Zerbi că acesta este cel care îl va înlocui la Manchester.
"El va fi următorul antrenor al lui Manchester City", ar fi spus atunci spaniolul, gesticulând spre Roberto De Zerbi.
Cei doi antrenori vor sta din nou față în față în acest weekend, urmând a se întâlni pe Etihad într-un meci din campionatul Angliei.
Citește și:
GUARDIOLA, CUVINTE INCREDIBILE LA ADRESA LUI DE ZERBI
Pep Guardiola a vorbit în termeni laudativi despre De Zerbi și la sfârșitul sezonului trecut, când s-a arătat impresionat de ce a reușit italianul la Brighton, unde a ajuns în locul lui Graham Potter.
"Roberto este unul dintre cei mai influenți antrenori din ultimii 20 de ani. Nicio echipă nu joacă așa cum o fac ei. Este ceva unic", a spus Guardiola despre antrenorul sub conducerea căruia Brighton s-a calificat în premieră în cupele europene.
"Când a venit am avut sentimentul că va avea un impact formidabil în Premier League. Nu mă așteptam să reușească asta într-o perioadă atât de scurtă. El creează 20 sau 25 de ocazii pe meci, mult mai mult decât majoritatea adversarelor. Monopolizează mingea într-un fel cum nu s-a mai văzut de mult timp. Ei merită pe deplin succesul pe care îl au", a afirmat Guardiola.
De Zerbi, fost jucător al lui CFR Cluj, a venit la Brighton de la echipa ucraineană Șahtior Donețk, după ce a antrenat echipele italiene Palermo, Benevento și Sassuolo.
Guardiola a spus că poate învăța de la De Zerbi și a comparat impactul acestuia cu cel al unui faimos bucătar din Catalonia, Ferran Adria. "El a schimbat bucătăria. Ce face Brighton este de asemenea unic.
Brighton este maestra momentului când trebuie să pasezi jucătorului liber. Se mișcă la momentul potrivit. Nu pasează mingea până când adversarul nu se mișcă. Dacă nu joci la un nivel înalt, el poate face ce vrea împotriva ta. Sunt una dintre echipele de la care încerc să învăț foarte mult", a continuat Guardiola.
Manchester City și Brighton se vor întâlni sâmbătă după-amiază, de la ora 17:00, într-un meci contând a 9-a etapă din Premier League.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo