Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Postecoglou și-a lăudat jucătorii după cel mai rapid gol încasat în ultimii 10 ani! Notele lui Radu Drăgușin

Bianca Dumitru

Publicat 30/03/2024 la 20:13 GMT+2

Tottenham s-a impus astăzi, pe teren propriu, în fața celor de la Luton, scor 2-1, într-un meci contând pentru a 30-a etapă din Premier League. După meci, Ange Postecoglou a vorbit despre prestația jucătorilor săi, lăudându-l pe Son.

Radu Drăgușin (Tottenham)

Credit imagine: Getty Images

Tottenham a câștigat astăzi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, meciul cu Luton, contând pentru a 30-a etapă din Premier League.
La finalul partidei, în care cei de la Spurs au încasat cel mai rapid gol din ultimii 10 ani, antrenorul londonezilor și-a lăudat jucătorii. Deși s-a declarat dezamăgit de faptul că echipa sa a început atât de slab meciul, fiind condusă din minutul 3, Ange Postecoglou a apreciat reacția fotbaliștilor săi, remarcând calmitatea acestora și modul în care s-au concentrat la meci.
Tehnicianul a evidențiat în principal evoluția lui Heung-Min Son, cel care a înscris golul victoriei și despre care antrenorul a spus că este un jucător excelent.
"A fost un meci pe care trebuia să ni-l facem mai ușor. A trebuit să luptăm pentru victorie. Am fost dezamăgit de golul pe care l-am primit, cred că puteam să-l evităm. Cei mai mulți dintre băieți și-au păstrat calmul și au jucat fotbal. Jucătorii au arătat caracter.
Son continuă să marcheze. A avut câteva ocazii bune, a fost un pic ghinionist la unele faze. Este de mult timp un lider al acestei echipe și sper să continue așa. E dedicat total, are calități excelente și dă totul pe teren. E o emblemă a acestui club", a declarat Ange Postecoglou, potrivit BBC.
Citește și:

Ce note a primit Drăgușin după victoria cu Luton

Radu Drăgușin a fost titular pentru a doua oară în echipa lui Ange Postecoglou, în această după-amiază, dar nu a avut evoluție foarte bună. Românul a fost notat de site-ul SofaScore doar cu 6,7, a doua cea mai mică notă primită de jucătorii de la Tottenham. Fundașul de 22 de ani a încheiat partida cu 5 degajări, 86 de atingeri de balon și 12 momente în care a pierdut posesia.
Statisticienii de la Flashscore i-au acordat lui Drăgușin nota 6,8, care este tot a doua cea mai mică, românul fiind la egalitate cu Timo Werner.
Jurnaliștii englezi au fost ceva mai blânzi, notându-l pe Drăgușin cu 7, la fel ca pe Werner, Vicario, Romero, Porro și Sarr. Cei de la Football London s-au arătat mulțumiți de prestația fundașului de 22 de ani.
"O prestație solidă din partea tânărului jucător român. A fost mereu în control, inclusiv la câteva urcări în jumătatea celor de la Luton, cu mingea la picior", au scris englezii.
În urma acestui rezultat, Tottenham a ajuns la 56 de puncte și a urcat pentru moment pe locul 4 în clasamentul din campionatul Angliei, fiind la egalitate de puncte cu Aston Villa.
În următoarea etapă din Premier League, weekend-ul viitor, echipa lui Ange Postecoglou se va deplasa pe terenul celor de la West Ham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo