Tonali a devenit cel mai scump jucător italian din istorie! 70 de milioane de euro a plătit Newcastle

Sandro Tonali a devenit cel mai scump jucător italian din istorie, după ce Newcastle a plătit 70 de milioane de euro în schimbul său. Formația din Premier League a anunțat transferul în mod oficial, iar AC Milan ar putea încasa chiar mai mulți bani în schimbul jucătorului, păstrând 10% dintr-un viitor transfer.

Sandro Tonali durante l'amichevole Albania-Italia a Tirana (2022)

Credit imagine: Getty Images

Sandro Tonali a devenit cel mai scump jucător italian din istorie, după ce Newcastle a oficializat transferul său de la AC Milan. 70 de milioane de euro au plătit șeicii din Premier League în schimbul mijlocașului.
Ba mai mult, Rossonerrii au păstrat și 10% dintr-un viitor transfer, astfel că suma ar putea crește și mai mult. "Suntem încântați să anunțăm transferul lui Tonali de la AC Milan. Jucătorul de 23 de ani se alătură "coțofenelor" în schimbul unei sume confidențiale și va rămâne pe St. James Park până în 2028. Bun venit la Newcastle, Sandro", a fost anunțul făcut de Newcastle.
Fabrizio Romano, celebrul jurnalist care dezvăluie tot în materie de transferuri, a anunțat că suma pentru care s-a făcut mutarea a fost de 70 de milioane de euro.
AC Milan a făcut o afacere extraordinară, ținând cont că l-a achiziționat pe Tonali cu doar 14,5 milioane de euro, în 2021, de la Brescia. 55,5 milioane de euro e profitul clubului, însă acesta ar putea crește în funcție de viitorul jucătorului.
Newcastle nu dorește să se oprească aici și vrea să mai transfere un jucător din naționala Italiei. Federico Chiesa, de la Juventus, este cotat la 40 de milioane de euro, dar formația din Premier League pregătește 60 de milioane pentru a realiza mutarea.
"La Milan, toți sunt transferabili, atât timp cât apar oferte bune. Așa s-a întâmplat și cu Tonali. Așa că, dacă apar 90 de milioane de euro, din Premier League sau de oriunde altundeva chiar, pentru Maignan, atunci și el va spune la revedere echipei", au scris jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb.
Citește și:

AC Milan s-a despărțit și de Ciprian Tătărușanu

Ciprian Tătărușanu a fost portarul pe care Milan s-a putut baza în ultimele 3 sezoane. Mai mult rezervă a lui Donnnaruma și Maignan, "Tătă" a fost mereu pregătit să apere poarta Milanului și a făcut-o cu succes atunci când aceștia au absentat din diverse motive. Fostul portar al naționalei României a reprezentat mereu și un element de echilibru într-un vestiar complicat cu Ibrahimovic, Rafael Leao sau Giroud, iar fanii au apreciat acest lucru.
Clubul milanez a ținut să se despărtă de Tătărușanu cu un mesaj simplu și elegant în limba română.
Fanii au reacționat imediat și au transmis mesaje similare, unii dintre ei amintindu-și de intervenția monumentală a goalkeeper-ului care a contribuit la titlul câștigat de AC Milan, când a salvat penalty-ul lui Lautaro Martinez. „Ultima zi ca membru al lui AC Milan. Mâinile celui mai frumos Scudetto din toate timpurile. Mulțumim, Tătărușanu”, a scris unul dintre fani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo