Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Transferul iernii? Karim Benzema ar putea părăsi Arabia Saudită pentru a juca în Premier League

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 14/01/2024 la 18:28 GMT+2

Karim Benzema ar putea deveni subiectul unui transfer spectaculos în această iarnă, în urma conflictului în care se află francezul cu clubul său , Al-Ittihad. Neînțelegerile dintre fostul jucător al Realului și clubul saudit pot să ducă la o mutare a acestuia în Premier League.

Karim Benzema

Credit imagine: facebook

Articol scris de Daniel Kerekes
Ajuns la începutul actualului sezon în Arabia Saudită, Karim Benzema se numără printre fotbaliștii care își doresc să revină în fotbalul european, după doar jumătate de an petrecut în Orientul Mijlociu.
Divergențele dintre francez și Al-ittihad au început la finalul anului trecut, când acesta a încetat să se mai prezinte la antrenamente, părăsind orașul, iar oficialii clubului se întrebau dacă acesta va mai reveni.
Nu a fost cazul, Benzema a lipsit și de la reunirea lotului pe data de 12 ianuarie, iar antrenorul, Marcelo Gallardo, a anunțat că nu îl va lua în cantonamentul echipei pe care aceștia îl vor face la Dubai, conform Marca.
Citește și:

Benzema, noua țintă a lui Manchester United

De acest conflict ar putea să profite Manchester United. Presa britanică anunță că șefii "diavolilor roșii" se gândesc să îl aducă pe Benzema sub formă de împrumut, pentru a doua parte a actualului sezon.
Această mutare ar fi excelentă pentru ambele părți. Manchester United este în căutarea unui atacant, care poate să pună reale probleme defensivelor din Premier League, în timp ce Benzema ar putea să revină în fotbalul european, după experiența neplăcută de la A-Ittihad.
Balonul de Aur din 2022 a marcat 12 goluri pentru campioana din Arabia Saudită și ar reprezenta un mare plus pentru linia ofensivă a lui Erik ten Hag. Jucătorii de atac ai lui United au marcat împreună doar 8 goluri în Premier League stagiunea aceasta.
Trupa lui Ten Hag o va întâlni în această seară, de la ora 18:30, pe Tottenham, în meciul în care Radu Drăgușin va putea debuta pentru noua sa echipă, după transferul record oficializat în această săptămână.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo