Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Trei echipe de top ale Europei, pe urmele unui mijlocaș de la City! Va pleca în ianuarie

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/10/2023 la 15:16 GMT+3

Kalvin Phillips este tot mai aproape de despărțirea de Manchester City. Transferul internaționalului englez la campioana Europei s-a dovedit a fi unul neinspirat, iar Pep Guardiola și-a dat deja acordul ca acesta să plece în iarnă. Trei mari echipe ale Europei ar putea să intre în cursa pentru transferul acestuia.

Kalvin Phillips and Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Perioada petrecută de Kalvin Phillips la Manchester City pare să fi ajuns la final. Mijlocașul de 27 de ani este foarte aproape să îi părăsească pe "cetățeni" după un sezon și jumătate de uitat. Un "benchwarmer" în adevăratul sens al cuvântului, Phillips a primit acordul lui Guardiola, de a pleca încă din ianuarie.
Fost jucător al lui Leeds United, Phillips și-a exprimat dorința de a juca mai mult la nivel de club în ultima pauză internațională, în cadrul căreia a ajuns la 30 de prezențe în tricoul Angliei. Acesta nu își dorește să piardă locul din lotul pentru EURO 2024, la care englezii s-au calificat în urma victoriei cu Italia.
Conducerea lui City se pregătește să primească oferte pentru jucătorul pe care plăteau aproape 50 de milioane de euro în urmă cu doar 15 luni. Aceștia nu vor refuza nici opțiunea unui împrumut, dar echipa la care va ajunge Phillips ar trebui să-i plătească salariul în întregime și să îl cumpere în vară, conform Daily Star.
Citește și:

Trei echipe de top, interesate de Phillips

Echipele care ar fi interesate de transferul lui Phillips sunt Bayern Munchen, Juventus, dar și Liverpool. Fiecare dintre aceste echipe este în căutare de oameni în linia mediană. Bayern are probleme cu accidentările, iar un eventual transfer al lui Joao Palhinha ar fi mult mai costisitor. Juventus are nevoie imediat de cel puțin doi mijlocași, având în vedere suspendările lui Paul Pogba și Nicolo Fagioli. Liverpool, de cealaltă parte, este într-un proces de reconstrucție a liniei de mijloc, iar Phillips ar fi un bun implant în echipa lui Klopp.
Kalvin Phillips a ajuns la Manchester City după ce și-a petrecut întreaga carieră la Leeds United. Acesta a jucat cel mai bun fotbal al său sub comanda lui Marcelo Bielsa, fiind convocat la echipa națională a Angliei ca jucător de Championship.
Acesta a evoluat mai puțin la Manchester City, decât la echipa națională. Mijlocașul a strâns abia 26 de prezențe sub conducerea lui Pep Guardiola. Cota de piață a lui Phillips este de 28 de milioane de euro, conform Transfermarkt.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo