A jucat 10 ani pentru Arsenal, dar nimeni nu l-a recunoscut la partida cu Newcastle. Schimbare totală de look

Apariţie rară în tribunele de pe Emirates, la partida dintre Arsenal ş Newcastle, scor 1-0. Johan Djourou, care a jucat timp de 10 ani pentru "tunari", nu a fost recunoscut de comentatorii de la Sky, lucru de înţeles în contextul în care ivorianul care a ales să reprezinte Elveţia are un look cu totul nou.

Johan Djourou şi Gilberto Silva

Credit imagine: Getty Images

Arsenal a obţinut o victorie mare împotriva lui Newcastle, 1-0, în penultima etapă a sezonului de Premier League. A fost un succes important, în faţa unei formaţii care câştigase precedentele 3 partide din acest sezon contra londonezilor (succes în tur şi dublă victorie în semifinalele Cupei Ligii), care îi asigură locul de UCL trupei lui Arteta.
Miza a fost ridicată, aşadar, astfel că în tribunele de pe Emirates au luat loc foste glorii ale lui Arsenal. La un moment dat, regizorii transmisiei i-au adus în prim plan pe doi dintre fotbaliştii importanţi din era Wenger, Gilberto Silva şi Johan Djourou, dar doar brazilianul a fost identificat de comentatorii Sky.
Comentatorul Peter Drury a vorbit secunde bune despre Gilberto Silva şi despre importanţa lui la mijlocul terenului în formaţia lui Wenger de acum 20 de ani, amintind totodată că aceasta a fost instrumental şi pentru titlul mondial cucerit de Brazilia în 2002. Niciun cuvânt în schimb despre Johan Djourou, care stătea chiar lângă sud-american şi care a evoluat mult mai mult pe Emirates (a petrecut 10 ani la Arsenal).

Djourou, schimbare de look! "Imposibil" de "identificat"

Acest lucru a fost remarcat de jurnalişii de la Daily Mail, care au notat că "Drury nu l-a recunoscut pe Djourou, lucru de înţeles, de altfel, având în vedere noul look". Ivorianul care a jucat pentru naţionala Elveţiei ne obişnuise să fie tuns "periuţă" pe vremea când era jucător activ, dar acum a apărut cu părul lung şi cu o bască, fiind aproape imposibil de identificat.
Ajuns la 38 de ani, Djourou s-a retras din fotbal în urmă cu 4 ani. După deceniul petrecut la Arsenal (a plecat de la club în 2014), apărătorul a avut 3 sezoane bune la Hamburg, apoi a început să evolueze tot mai puţin, schimbând 5 echipe în 4 ani. Asta şi ca urmare a accidentărilor care i-au marcat ultimii ani de carieră, elveţianul decizând în cele din urmă să pună "ghetele în cui" la doar 34 de ani.
Djourou, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Arsenal.
Altfel, trupa lui Arteta e 99,99% sigură de locul secund în acest sezon, iar în ultima etapă va întâlni, în deplasare, lanterna Southampton. Ieri, în disputa cu Newcastle, Saliba s-a accidentat şi va rata duelul contra "sfinţilor", dar Kai Havertz a revenit pe teren, după 3 luni de absenţă, intrând în ultimul sfert de oră.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo