Arbitrii din Premier League, la ora adevărului! Măsura incredibilă impusă înaintea noului sezon
Actualizat 15/08/2024 la 19:34 GMT+3
Noul sezon din Premier League va începe vineri seara, iar conducătorii celui mai tare campionat din lume au anunțat mai multe inovații legate de arbitraj. Howard Webb, directorul Asociației Arbitrilor din Premier League, a dezvăluit că toți cavalerii fluierului sunt obligați să spună ce club susțin, pentru a se evita delegarea lor la partidele care au legătură directă sau indirectă cu acele echipe
Stuart Attwell
Credit imagine: Getty Images
Premier League este de ani buni cel mai puternic campionat din lume, dar din punct de vedere al arbitrajului englezii au rămas mereu datori. În ciuda faptului că tehnologia a venit în sprijinul arbitrilor, greșelile uriașe nu au fost eliminate complet, iar conducătorii arbitrajului din Albion caută tot felul de soluții pentru a reduce la maxim gafele care influențează rezultate.
Înainte de startul noului sezon, care se va produce vineri seara odată cu duelul Man United - Fulham, oficialii Premier League au anunțat câteva măsuri noi legate de arbitraj, printre care și explicarea în timp real, pe rețelele de socializare, a deciziilor luate din camera VAR.
Howard Webb, directorul Asociației Arbitrilor din Premier League (PGMOL), a dezvăluit încă o inovație legată de cavalerii fluierului din Anglia. Concret, fiecare arbitru trebuie să anunțe conducerea PGMOL ce echipă sau echipe de fotbal susține. Măsura este menită să ajute oamenii care fac delegările să evite repartizarea acestor arbitri la partidele în care sunt implicate direct sau indirect echipele pentru care au o anumită afinitate.
"Vom analiza declarațiile arbitrilor și vom face ajustări când considerăm că poate exista un conflict de interese, dacă te declari fan al unei anumite echipe. Sau dacă ai și jucat pentru un club. Încercăm să facem ca mai mulți jucători să devină arbitri, deci este ceva la care trebuie să lucrăm. Și dacă ai legături personale cu oameni care lucrează în cluburi, vom evalua și noi toate acestea și le vom lua în considerare atunci când delegăm arbitrii", a spus Webb, citat de Mirror.
Arbitrii din Premier League, obligați să anunțe ce cluburi susțin
Prin această măsură se vor evita situațiile precum cea din sezonul precedent, când Stuart Attwell a fost acuzat de cei de la Nottingham Forest că este fan Luton Town. Acesta a fost în camera VAR la meciul pierdut de "pădurari" în fața lui Everton și a luat o decizie îndelung contestată de gruparea din Nottingham. Attwell a fost acuzat că a judecat cu sufletul, deoarece Luton Town era în luptă directă cu Forest pentru evitarea retrogradării.
Ideea șefilor arbitrajului din Anglia este cât se poate de potrivită, deoarece e puțin probabil ca arbitrii să nu aibă o simpatie pentru niciun club. Majoritatea arbitrilor sunt oameni care au iubit fotbalul în copilărie, dar nu au reușit să ajungă fotbaliști profesioniști.
În momentul în care ești pasionat de fotbal, e imposibil să nu ai și o echipă favorită. Arbitrii de top ajung așadar să arbitreze echipele pe care le-au susținut sau încă le susțin tacit și poate că unii dintre ei nu pot să-și facă meseria obiectiv, chiar dacă statutul le-o impune. De aceea, e cel mai bine ca ei să nu arbitreze niciodată echipele respective și nici meciurile de ale căror rezultate depinde soarta acestora.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo