Arsenal, doar remiză în derby-ul cu Liverpool și e la 5 puncte de City! Recordul stabilit de Saka
Eurosport on GoogleArsenal a obținut un singur punct în această seară, pe teren propriu, în derby-ul cu Liverpool, meciul contând pentru cea de-a 9-a etapă din Premier League încheindu-se cu scorul de 2-2. Bukayo Saka a înscris golul cu numărul 50 pentru londonezi și a stabilit un record impresionant în tricoul "tunarilor".
Arsenal - Liverpool
Credit imagine: Getty Images
Arsenal a remizat în această seară, pe teren propriu, cu Liverpool, cu scorul de 2-2, într-un meci contând pentru cea de-a 9-a etapă din Premier League.
Gazdele au deschis scorul în minutul 9, când Bukayo Saka a primit mingea în careu, într-o poziție foarte bună, și a șutat la vinclu, învingându-l pe Kelleher. Englezul a ajuns, astfel, la 10 contribuții directe la goluri în acest sezon, în 8 meciuri.
Mai mult, Saka a ajuns la 50 de goluri marcate în tricoul lui Arsenal, devenind, la vârsta de 23 de ani și 52 de zile, cel mai tânăr fotbalist care a reușit această performanță.
După mai puțin de 10 minute, cei de la Liverpool au restabilit egalitatea după un corner. Virgil van Dijk a ajuns la minge în interiorul careului mic și a înscris cu capul.
Până la pauză, "tunarii" au preluat din nou conducerea. În minutul 43, Mikel Merino a primit balonul după o lovitură liberă executată de Declan Rice și a trimis-o cu capul în poartă, sub bara transversală.
În repriza secundă, singurul gol marcat a fost cel al lui Mohamed Salah, care a egalat, în minutul 81, după ce a primit mingea în careu de la Darwin Nunez și a șutat-o direct pe poartă, stabilind scorul final.
În urma acestui rezultat, echipa lui Mikel Arteta a ajuns la 18 puncte, urcând pe locul 3 în clasamentul din Premier League, în timp ce Liverpool a rămas pe cea de-a doua poziție, cu 22 de puncte. Lider este Manchester City, cu 23 de puncte.
Weekend-ul viitor, în cea de-a 10-a etapă a campionatului englez, Arsenal va juca în deplasare cu Newcastle, iar formația lui Arne Slot va primi vizita celor de la Brighton.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
2
2
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)