Arteta, nemulțumit după cartonașul roșu încasat de Rice! "E incredibil cât de inconsistenți pot fi"

Arsenal și Brighton au remizat, în această după-amiază, pe Emirates, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă a noului sezon de Premier League. La finalul partidei, pe care "tunarii" au terminat-o în inferioritate numerică, Mikel Arteta s-a arătat nemulțumit de arbitraj și a criticat cartonașul roșu încasat de Declan Rice.

Mikel Arteta, Manager of Arsenal, reacts during the Premier League match between Arsenal FC and Brighton & Hove Albion FC at Emirates Stadium on August 31, 2024 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

Arsenal a obținut un singur punct, în această după-amiază, pe teren propriu, în duelul cu cei de la Brighton, meciul din cea de-a treia etapă a Premier League încheindu-se cu scorul de 1-1.
"Tunarii" au jucat pentru aproape o repriză în inferioritate numerică, după ce Declan Rice a ncasat două cartonașe galbene și a fost eliminat, văzând primul său roșu în 245 de partide jucate în campionatul Angliei.
La finalul partidei, cei de la Arsenal au criticat arbitrajul, declarându-se consternați de faptul că centralul l-a trimis la vestiare pe Rice în startul reprizei secunde. Mikel Arteta a caracterizat deciziile arbitrului ca fiind "inconsistente".
"Am fost uimit. Uimit, uimit, uimit de cât de inconsistente pot fi deciziile. În prima repriză sunt două incidente și nu se întâmplă nimic. Apoi, într-o zonă lipsită de importanță, mingea îl lovește pe Declan în spatele piciorului, el se întoarce, nu vede jucătorul venind și atinge mingea.
Conform legii, arbitrul poate să-l elimine, dar apoi, tot pe baza regulamentului, trebuie să facă și următoarea eliminare, așa că trebuia să jucăm 10 la 10. Asta este ceea ce m-a uimit. La acest nivel este uimitor când se întâmplă așa ceva.
Oricum, mă repet, conform regulamentului, dacă vrei să o faci (n.r. să dai cartonașul roșu) trebuie să o faci, dar trebuie să o faci și în prima repriză și să jucăm 10 împotriva a 10. Atât. Foarte simplu", a spus Mikel Arteta.
La rândul său, Bukayo Saka a cerut și el ca arbitrii să fie consecvenți în deciziile pe care le iau în timpul unui meci: "Vrem doar puțină consistență. Joao Pedro a aruncat mingea la jumătatea terenului în prima repriză și nu a primit nimic pentru asta. Dec a făcut cea mai mică atingere și a fost eliminat."

Cei de la Brighton, mulțumiți de arbitrajul din meciul cu Arsenal

De cealaltă parte, însă, antrenorul lui Brighton, Fabian Hurzeler, s-a arătat mulțumit de deciziile arbitrilor, spunând că cele două situații amintite de "tunari" nu pot fi comparate.
"Nu poți compara aceste două situații. Prima cu Joao este o lovitură liberă, deci este o situație statică. Cealaltă este o situație mai mult dinamică, nici măcar nu a fost o ieșire clară, am încercat să păstrăm mingea în joc.
La ei este un cartonaș roșu clar. Rice șutează mingea departe, pierde timpul. Deci, vă rog să nu comparați niciodată aceste situații pentru că în fotbal două situații nu sunt niciodată la fel", a declarat Hurzeler.
În urma remizei din această după-amiază, Arsenal și Brighton sunt la egalitate, cu câte 7 puncte, în fruntea clasamentului din Premier League, dar pot fi depășite de mai multe echipe după meciurile din această etapă.
În următoarea rundă din campionatul Angliei, "tunarii" vor juca pe terenul celor de la Tottenham, iar echipa lui Fabian Hurzeler va primi vizita nou-promovatei Ipswich.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo