Carragher și Neville au prezis cine va câștiga titlul în Premier League. Pe cine mizează cei doi
Publicat 16/08/2024 la 16:58 GMT+3
Noul sezon din Premier League este pe cale să înceapă, iar analiștii din Anglia au început deja să facă prediciții legate de cine va deveni campioană în luna mai. Jamie Carragher și Gary Neville au avut o dezbatere în acest sens și au ajuns la concluzii diferite.
Arsenal, Liverpool, Manchester City et Tottenham
Credit imagine: Eurosport
Stagiunea cu numărul 33 din era Premier League va debuta vineri seara, cu partida dintre Manchester United și Fulham. Înainte ca acțiunea din Albion să înceapă, Jamie Carragher și Gary Neville au vorbit despre lupta la titlu din acest an și și-au exprimat opiniile legate de viitoarea campioană a Angliei.
Legenda celor de la Manchester United a menționat două echipe când s-a raportat la cine se va bate pentru trofeu, și anume Manchester City și Arsenal, iar în privința eventualei campioane, a declarat că mizează pe trupa lui Arteta. Neville crede că ultimele două sezoane, în care s-au luptat la titlu pe muchie de cuțit cu elevii lui Guardiola, i-au făcut pe "tunari" să fie pregătiți în acest sezon să câștige un nou titlu după o pauză de 21 de ani.
"Am mers pe mâna lui Arsenal să câștige anul trecut și o fac și în acest sezon. Este pe o traiectorie ascendentă și este mai bună de la an la an. Nu putem să o excludem pe Manchester City, dar merg pe mâna lui Arsenal.
Au fost atât de aproape anul trecut și cred că vor reuși să facă acel pas în plus de această dată", a spus fostul fundaș de la Man. United, potrivit Daily Mail.
Citește și:
- Dinamo, fără un jucător important în meciul cu Rapid! "Nu știu cât voi fi departe de gazon"
- Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară a stranierilor convocați pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
jamie carragher, opinie în contradictoriu cu neville
De cealaltă parte, Carragher crede că City își va continua dominația și va câștiga al 5-lea titlu la rând. Întrebat dacă trupa lui Guardiola se va impune din nou în lupta pentru prestigiosul trofeu din Albion, fostul jucător de la Liverpool a răspuns astfel:
"Din păcate, da. Arsenal va fi cea care se va apropia cel mai mult, dar Pep Guardiola, indiferent de campionatul în care se află, câștigă mai mult titlul decât îl pierde. Singurii care au reușit să îl oprească au fost Jose Mourinho, la Real Madrid, și Jurgen Klopp, cu Liverpool.
Cred că majoritatea celor neutri speră să fie un câștigător diferit în acest sezon și cred că și eu aș spune asta, pentru că nu vrei ca aceeași echipă să câștige în fiecare an, dar trebuie să te 'înclini' în fața lui Guardiola și a lui City", a completat Jamie Carragher.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo