Drăgușin a luat nota 0 de la englezi, după Tottenham-Liverpool 3-6! Cuvinte dure la adresa românului
Publicat 22/12/2024 la 23:51 GMT+2
Radu Drăgușin a jucat toate minutele în meciul pierdut categoric de Tottenham în fața lui Liverpool, scor 3-6. Prestația românului a fost una modestă, iar jurnaliștii site-ului de acasă al lui Spurs l-au taxat aspru și i-au acordat nota 0.
Radu Drăgușin, în duel cu Luis Diaz (Tottenham - Liverpool 3-6)
Credit imagine: Getty Images
Radu Drăgușin a devenit titular la Tottenham în ultima vreme, pentru că Van De Ven și Romero sunt mai mereu accidentați, însă lipsa de formă a echipei londoneze se răsfrânge și asupra românului. Fundașul a fost integralist astăzi în derby-ul cu Liverpool, în care Spurs au suferit un eșec drastic, scor 3-6.
Drăgușin nu a greșit flagrant la niciun gol al "cormoranilor", însă a avut o evoluție nesigură, care a fost taxată aspru de jurnaliștii de la Spurs Web, site-ul de casă al lui Tottenham. După primele 45 de minute, aceștia i-au acordat internaționalului român nota 2, cea mai mică din toată echipa londoneză, subliniind că Archie Gray (care nu e fundaș central de meserie) a fost mai bun.
Radu Drăgușin a primit nota 0 din partea site-ului de casă al lui Tottenham, după eșecul 3-6 cu Liverpool
Faptul că apărarea condusă de Drăgușin a mai primit încă 3 goluri în partea secundă i-a enervat la culme pe jurnaliștii sursei citate, care au decis să-l noteze cu 0 pe român, subliniind că nu există cuvinte pentru a descrie prestația sa din această seară.
"Singurul fundaș central apt al lui Spurs s-a uitat spre mare pe tot parcursul meciului, lăsând-o pe Liverpool să ajungă la poartă de atâtea ori. De îndată ce crezi că ai văzut cea mai proastă performanță a lui Drăgușin în tricoul lui Spurs, el demonstrează că te înșeli. Sincer, nu multe cuvinte pot descrie cât de rău a fost astăzi, așa că vom lăsa nota să spună povestea: 0.", au notat cei de la Spurs Web.
Următoarea cea mai mică notă din tabăra lui Tottenham a fost 1, primită de Pedro Porro și Yves Bissouma.
Prestația slabă a lui Drăgușin a fost taxată și de jurnaliștii de la Football-London, care i-au atribuit o parte din vină la golurile 1 și 3 ale celor de la Liverpool.
"I-a permis lui Diaz să se demarce în spatele lui la primul gol și apoi nu a putut câștiga un duel aerian decisiv, care i-a permis lui Szoboszlai să avanseze înainte de a marca. Una dintre cele mai slabe performanțe ale slabe.", au scris londonezii, care l-au notat pe Drăgușin cu 4. Doar Forster și Porro au mai primit o notă atât de mică din partea sursei citate. Colegul lui Drăgușin din centrul apărării a primit nota 7.
În urma eșecului din această seară, Tottenham rămâne pe locul 11 în Premier League, iar visul de a termina pe un loc de Champions League se năruie de la etapă la etapă. Echipa lui Radu Drăgușin se află la 8 puncte de locul 4, ocupat de Forest, dar nu diferența ar fi neapărat problema, ci faptul că între londonezi și "pădurari" sunt alte 6 echipe, dintre care 3 foarte puternice: Newcastle, Manchester City și Aston Villa.
Tottenham nu are timp de lamentări, pentru că are în față o perioadă de foc, care poate însemna revirimentul, dar în același timp și compromiterea totală a sezonului. În următoarele două săptămâni, Spurs va juca 3 meciuri în Premier League, în deplasare cu Nottingham Forest și acasă cu Wolverhampton și Newcastle.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tottenham Hotspur
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4129.png)
3
6
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo