Drăgușin, integralist în eșecul lui Tottenham împotriva lui Leicester! Londonezii nu se regăsesc

Tottenham a disputat în această după-amiază, în compania lui Leicester, partida din etapa cu numărul 23 din Premier League. Elevii lui Ange Postecoglou au cedat al patrulea meci consecutiv în campionatul intern, scor 1-2, astfel că situația de la clubul din nordul Londrei devine din ce în ce mai tensionată.

Tottenham

Credit imagine: Getty Images

Debutul de meci a fost unul care a conținut câteva ocazii importante de poartă, dar rezultatul nul s-a menținut până în minutul 33, atunci când Pedro Porro a centrat perfect pentru Richarlison, care din 6 metri nu l-a iertat pe portarul advers, trimițând mingea în plasă cu o lovitură de cap.
Imediat după pauză, Leicester a egalat prin Jamie Vardy, care a profitat de ezitarea portarului Kinsky și a îndeplinit o simplă formalitate.
Golul veteranului englez a propus un moment destul de interesant. Mergând să celebreze golul, Vardy a arătat spre stema Premier League de pe tricoul său, venind astfel cu un mesaj subliminal pentru fanii lui Spurs.

leicester revine în repriza a doua și o învinge pe tottenham

Revenirea oaspeților de la vestiare a fost una excelentă, aceștia reușind să treacă în avantaj în minutul 50, după ce El Khannouss a punctat și el cu un șut la colțul lung, din marginea careului. În aceste condiții, Tottenham a bifat un nou record negativ. Este pentru prima oară din 1997 încoace când echipa londoneză încasează două goluri în primele 5 minute ale unei reprize secunde în Premier League.
Gazdele au încercat să restabilească egalitatea pe parcursul părții a doua, însă poarta lui Stolarczyk a rămas intactă, iar Leicester a bifat primul succes în campionat în 8 etape, după 7 înfrângeri consecutive și un egal.
În urma rezultatului de pe Tottenham Hotspur Stadium, Spurs continuă parcursul extrem de slab din acest sezon și rămâne pe locul 15, cu 24 de puncte, în timp ce Leicester iese din zona retrogradabilă și ajunge la 17 puncte strânse în 23 de etape.

Echipele de start în Tottenham - Leicester 1-2

  • Tottenham: Kinsky; Porro, Drăgușin, Davies, Gray; Sarr, Bentancur, Bergvall; Kulusevski, Richarlison, Fiul.
Rezerve: Austin, Reguilon, Bissouma, Olusesi, Ajayi, Yang, Moore, Lankshear.
  • Leicester: Stolarczyk - Justin, Faes, Vestergaard, Kristiansen - Winks, Soumare - Ayew, El Khannouss, Mavididi - Vardy
Rezerve: Iversen, Coulibaly, Coady, Okoli, Skipp, McAteer, Bounanoyye, Mavdidi, Daka

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo