După transferul record al lui Reijnders, Manchester City e aproape de încă două mari lovituri în mercato

Manchester City a perfectat transferul lui Tijjani Reijnders pentru 70 de milioane de euro, olandezul devenind astfel cel mai scump jucător din istoria lui AC Milan. Conform presei engleze, aducerea mijlocașului e doar începutul unei campanii de marcato răsunătoare a clubului de pe Etihad, care e aproape de alte două achiziții importante.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Manchester City a ratat toate obiectivele în sezonul recent încheiat, iar oficialii i-au promis lui Pep Guardiola întăriri serioase. Kevin De Bruyne a plecat de pe Etihad și principala preocupare a board-ului de pe Etihad a fost aducerea unui înlocuitor. Florian Wirtz a fost prima opțiune, dar s-a renunțat repede la idee din cauza prețului uriaș cerut de Leverkusen. City s-a reorientat repede și astăzi a perfectat transferul lui Tijjani Reijnders, un mijlocaș central capabil să destabilizeze apărările adverse cu pase filtrante, dar care e și un bun marcator (a dat 15 goluri în 54 de meciuri în stagiunea trecută).
Olandezul de 26 de ani a impresionat la AC Milan în ultimele două sezoane și a devenit o țintă pentru multe cluburi de top, dar oferta celor de la City l-a convins. Englezii vor plăti în schimbul său 70 de milioane de euro, ceea ce face acest transfer unul record. Reijnders devine cel mai scump jucător vândut vreodată de Milan, doborând recordul deținut de Kaka, plecat la Real Madrid pentru 67 de milioane de euro, în 2009.

Manchester City l-a luat pe Reijnders! Urmează Ait-Nouri și Cherki

Conform presei engleze, aducerea lui Reijnders este doar începutul unei campanii de achiziții răsunătoare pentru cei de la Manchester City. Daily Mail scrie că oficalii "cetățenilor" sunt foarte aproape de realizarea altor două mutări importante.
Rayan Ait-Nouri este marea dorință a lui Pep Guardiola pentru postul de fundaș stânga. Internaționalul algerian mai are doar un an de contract cu Wolverhampton și șefii de pe Molineux sunt gata să-l vândă pentru aproximativ 35 de milioane de euro. Cele două cluburi sunt în negocieri avansate și pare că e doar o chestiune de timp până când mutarea se va oficializa.
Celălalt jucător aflat pe radarul lui City este Rayan Cherki. Starul de 21 de ani a anunțat că va pleca de la Lyon, iar clubul nu se poate opune, deși mijlocașul ofensiv mai are un an de contract. Lyon e obligată să vândă pentru a-și echilibra bugetul și ar fi gata să-i dea drumul celui mai bun jucător pentru circa 45 de milioane de euro.
City nu are o problemă să achite suma respectivă, astfel că totul va depinde de fotbalist. Cherki a fost selecționat pentru prima dată la naționala mare a Franței, pentru meciurile din Final 4-ul Ligii Națiunilor, dar Fabrizio Romano anunță că a acceptat deja oferta lui City și rămâne doar ca cele două cluburi să se înțeleagă asupra sumei de transfer.
Pep Guardiola și-ar dori ca Ait-Nouri și Cherki să ajungă sub comanda sa înainte de Campionatul Mondial al cluburilor. "Cetățenii" vor debuta pe 18 iunie la turneul final din SUA, contra marocanilor de la Wydad Casablanca. Ulterior vor juca cu Al Ain și Juventus, astfel că au șanse reale de a se califica în optimile de finală.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo