Erling Haaland le face pe Real Madrid și Barcelona să spere! Clauza cerută în noul contract cu Manchester City

Erling Haaland este unul dintre cei mai buni atacanți din lume în momentul actual și este pe val cu Manchester City, în Premier League. Atacantul cere însă o clauză specială pentru a semna prelungirea cu actuala echipă, fapt ce le dă speranțe celor de la Barcelona și Real Madrid.

Erling Haaland.

Credit imagine: Getty Images

Erling Haaland s-ar afla în discuții cu Manchester City pentru prelungirea contractului, după startul exploziv de sezon din Premier League, iar înțelegerea nu e departe de a fi finalizată. Atacantul și agentul său au, însă, o cerere specială în noul contract, ceea ce l-ar face mai accesibil pentru Real Madrid sau Barcelona.
Giganții din La Liga nu și-au ascuns niciodată interesul pentru starul norvegian, ambele formații spaniole fiind în cursa pentru semnătura sa încă de când se afla la Borussia Dortmund.
Atunci, Haaland a semnat cun contract pe 5 ani cu City, dintre care 2 s-au scurs deja, rămânând încă 3. Zvonurile au circulat, iar Express.co.uk îi citează pe Marca și spun că în actualul contract dintre clubul englez și jucător ar exista o clauză de transfer, similară cu cea avută la Dortmund, atunci când City a trebuit să achite în schimbul său road 60 de milioane de euro.
Manchester City vrea să scape de această clauză, care i-ar "lega la mâini" dacă Barcelona sau Real Madrid vin cu suma specificată pe masă. Pentru asta, "cetățenii" vor să îi înnoiască înțelegerea lui Erling, iar noul contract să nu mai conțină o astfel de clauză.
Haaland nu vrea să renunțe la acel paragraf, dar pentru a-l convinge, Pep Guardiola și șefii de pe Etihad îi propun cel mai mare salariu de la echipă. În acest moment, Kevin De Bruyne este cel mai bine plătit jucător al lui City.

Pep Gaurdiola, laude pentru Erling Haaland

Nordicul a ajuns la 7 reușite în doar 3 meciuri, lucru pe care nicio altă echipă nu l-a realizat în aceste prime 3 partide disputate din noua campanie a campionatului englez.
La capătul partidei de pe London Stadium, cu West Ham, Pep Guardiola a participat la conferința de presă, unde l-a lăudat pe vârful norvegian și pe coechipierii săi, explicând și câteva aspecte legate de viitoarele partide pe care "cetățenii" le vor avea de disputat.
"Joacă mult mai bine. Stă douăzeci de minute sau jumătate de oră după sesiunile de antrenament. Sezonul trecut nici măcar o dată nu a făcut asta pentru că nu se simțea bine. Era obosit.
Ce are el nevoie este ca echipa să-i trimită mai multe mingi în față. Vom crea aceste situații. El este de neoprit, nu există nici un apărător central, nici măcar cu o armă să-l oprească!
Astăzi am făcut din nou o singură schimbare pentru că Savinho nu a putut juca și în aceste prime trei meciuri am jucat cu aceeași echipă mai mult sau mai puțin.
Rico și Kovacic merită să joace, dar de acum înainte toată lumea va evolua pentru că nu putem susține acest ritm cu meciuri la fiecare trei zile.
Toți jucătorii sunt în formă. Matheus Nunes a dat o pasă de gol ca Kevin De Bruyne. Toată lumea a jucat foarte bine", a mărturisit Pep Guardiola, la conferința de după confruntarea cu West Ham.
Manchester City se află acum în pauza oferită de echipele naționale, urmând confruntarea din campionat cu Brentford, iar apoi debutul în noua campanie de UEFA Champions League, acolo unde Haaland și coechipierii săi speră să triumfe pentru a doua oară în decurs de 3 ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo