Florian Wirtz devine cel mai scump jucător din istoria Premier League!

Liverpool este foarte aproape de transferul lui Florian Wirtz, iar tânărul mijlocaş german a confirmat că viitorul lui va ţine, în mare măsură, de gruparea de pe Anfield. Fotbalistul lui Leverkusen fost în negocieri avansate cu Bayern, dar, în cele din urmă proiectul de pe Anfield pare a fi cel care l-a convins.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

După ce nu a transferat pe nimeni cu excepţia lui Chiesa, fiind extrem de mulţumit de lotul lăsat "moştenire" de Jurgen Klopp, Arne Slot e pregătit de cel mai scump transfer făcut vreodată de Liverpool, dar şi din istoria Premier League.
Odată cu plecarea lui Xabi Alonso la Real, Leverkusen se va "descompune", "farmaciştii" fiind nevoiţi să renunţe la cei mai buni jucători, care vor provocări noi la cele mai puternice formaţii din lume.
S-a discutat că Frimpong va ajunge în lotul "cormoranilor", dar cea mai probabilă mutare pe axa "Bay Arena - Anfield" e reprezentată de Florian Wirtz. Iniţial, mijlocaşul de 22 de ani părea că a ajuns la un acord cu gigantul bavarez din Bundesliga, dar între timp interesul lui City şi Liverpool a fost tot mai mare, cele două cluburi oferindu-i un salariu mult mai bun.
Guardiola îl vedea înlocuitorul perfect pentru De Bruyne, însă, în cele din urmă, Wirtz va ajunge pe Anfield, după toate probabilităţile. În acest moment, pare doar o chestiune de timp până vom asista la cel mai scump transfer din istoria Premier League (recordul e deţinut în prezent de Enzo Fernandez, care a ajuns la Chelsea pentru 121 milioane de euro).
Contractul mijlocașului ofensiv cu actualul club e valabil până în 2027, astfel că boardul de pe Bay Arena nu e constrâns de nimic pentru a lăsa la preț. După toate probabilitățile, nemții vor încasa în jur de 130-140 de milioane de euro pentru perla lor, care a ajuns în cadrul clubului în ianuarie 2020, de la FC Koln, pe când avea mai puțin de 17 ani.
Progresul lui Wirtz la Leverkusen a fost rapid și constant, iar apogeul a fost atins în sezonul precedent, când a contribuit cu 18 goluri și 20 de assist-uri la performanțele istorice: câștigarea eventului și ajungerea până în finala Europa League (pierdută clar în fața Atalantei, scor 0-3). Deși abia a împlinit 22 de ani, Florian Wirtz este un jucător de bază la naționala Germaniei, pentru care a adunat 29 de selecții și a marcat de 6 ori.
Venirea germanului pe Anfield va însemna despărţirea sigură de câţiva fotbalişti cu profil ofensiv care nu au dat randament sub comanda lui Slot. Darwin Nunez e principalul vizat, dar şi Diogo Jota ar putea fi cedat în vară. S-a discutat şi despre posibilitatea ca Luis Diaz să plece, acesta fiind dorit de Barcelona, dar e greu de crezut că formaţia catalană şi-l va permite, mai ales că în banda stângă îl are pe Raphinha, unul dintre cei mai în formă jucători din lume.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo