Eurosport
Hugo Viana, anunțat oficial drept viitorul director sportiv de la Manchester City! Mesajul clubului
De
Publicat 13/10/2024 la 13:34 GMT+3
Portughezul Hugo Viana, de la Sporting Lisabona, îl va înlocuit în sezonul viitor e spaniolul Txiki Begiristain în postul de director sportiv la clubul de fotbal Manchester City, a anunțat, sâmbătă, campioana Angliei, citată de AFP.
Begiristain (r.) und Guardiola sind gut befreundet
Credit imagine: SID
"După 12 ani bogați în trofee pe Etihad Stadium, Txiki va părăsi actualul său post după Cupa Mondială a Cluburilor și va fi înlocuit de Hugo Viana, de la Sporting CP", a precizat City într-un conunicat.
"Viana va prelua funcția în vara anului 2025, dar va colabora cu Txiki în cursul lunilor precedente pentru a asigura o tranziție lină", a transmis clubul, citat de Agerpres.
Begiristain a venit la Manchester City în 2012, după ce a ocupat același post la FC Barcelona între 2003 și 2010. El a fost creditat că l-a convins pe fostul său coechipier Pep Guardiola de a deveni managerul clubului din Premier League în 2016.
Begiristain i-a oferit lui Guardiola și primul post de antrenor al acestuia, cei doi fiind legați de o prietenie care data din timpul perioadei când erau jucători la clubul catalan, în anii 1990.
În era Guardiola - Begiristain, City a cunoscut cele mai mari succese, șase titluri în Premier League, dintre care patru consecutive, primul trofeu al clubului în Liga Campionilor, alături de altele.
Plecarea iminentă a lui Begiristain aduce în actualitate întrebările legate de viitorul lui Guardiola, al cărui contract expiră la finalul sezonului. Antrenorul de 53 de ani nu a acceptat încă să își prelungească înțelegerea, după ce a lăsat să se înțeleagă în sezonul trecut că ar putea fi aproape de încheierea sejurului său în Anglia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo