Liverpool a pus ochii pe unul dintre cei "3 magnifici" de la Real Madrid! Condițiile de care depinde mutarea

Liverpool s-a calificat în optimile Cupei Ligii Angliei, după victoria cu 5-1 în fața lui West Ham. "Cormoranii" au pus ochii pe unul dintre starurile de la Real Madrid, însă mutarea depinde de anumite condiții.

Mbappe, Vinicius, Bellingham, Rodrygo

Credit imagine: Getty Images

Liverpool a fost condusă de West Ham, dar a revenit și a câștigat cu 5-1, calificându-se în optimile Cupei Ligii Angliei. Brighton va fi următoarea adversară a "cormoranilor", care își fac însă griji cu privință la viitor.
Mohamed Salah nu este sigur că va mai continua pe Anfield, existând zvonuri despre o eventuală plecare a sa încă din sezonul trecut. Arne Slot și compania vor să fie acoperiți pe termen lung și au pus deja ochii pe un alt jucător în cazul în care egipteanul va pleca.
Rodrygo Goes se află pe agendele mai multor cluburi din Premier League, Liverpool fiind cap de listă.  În cazul în care Mo Salah va decide să o părăsească pe Liverpool, atunci conducerea clubului va încerca să îl aducă pe Rodrygo pe Anfield, anunță Sport.es.
Rodrygo este un tip discret atât pe teren, cât și în afara lui. El face parte din tridentul ofensiv al lui Real, alături de Vinicius și Mbappe și are un început de sezon mai mult decât promițător.
Carlo Ancelotti a fost întotdeauna un susținător al brazilianului. Rodrygo se poate transforma și în mijlocaș la nevoie, însă cel mai bine se descurcă în 4-3-3-ul clasic deja al antrenorului italian.

Marca a anunțat că Vinicius va câștiga Balonul de Aur

Cotidianul spaniol Marca a anunțat în decursul zilei de marți că unul dintre fotbaliștii de la Real Madrid ar fi fost deja informat că va câștiga Balonul de Aur în cadrul ceremoniei de la Paris, care va avea loc peste o lună, în data de 28 octombrie.
Ceremonia de decernare a Balonului de Aur va avea loc pe 28 octombrie la Paris, iar Real Madrid are nu mai puțin de 7 fotbaliști nominalizați, printre care și Toni Kroos, retras la finalul sezonului, dar și Kylian Mbappe, transferat în această vară.
Doi jucători ai lui Carlo Ancelotti sunt printre favoriții pentru a câștiga prestigiosul trofeu, pe lângă Rodri de la Man. City. Este vorba de Vinicius Junior și Jude Bellingam. Tinerii jucători ai echipei "blanco" au contribuit decisiv la succesul din sezonul trecut.
Bellingham a avut 44 de contribuții decisive în întreg sezonul, atât pentru club, cât și pentru echipa națională. De cealaltă parte, Vinicius Jr. a marcat goluri extrem de importante, printre care și cel din finala UEFA Champions League.
Cotidianul madrilen este sigur că brazilianul va fi desemnat cel mai bun jucător din lume de către France Football și UEFA. Ibericii susțin că Vinicius ar fi fost deja informat că va primi trofeul în cadrul ceremoniei din 28 octombrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo